28 August 2015
Biserica Ortodoxă pomeneşte, în fiecare an, la data de 29 august, tăierea capului cinstitului şi slăvitului Prooroc înainte-mergător şi Botezător Ioan. Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul mare profet al Vechiului Testament, iar misiunea lui a fost aceea de a pregăti poporul iudeu pentru venirea Mântuitorului Iisus Hristos, pe Care L-a şi botezat în râul Iordan. Cu prilejul acestei sărbători Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va fi prezent în mijlocul obştii monahale de la Strungari din Protopopiatul Sebeş.
Maica stareţă Dositeea Protopopescu ne-a prezentat un scurt istoric al vetrei monahale :
Mănăstirea a fost înfiinţată în 1990, dar viaţa duhovnicească a fost trăită aici într-o chilie de la marginea pădurii, cu mult timp înainte. Ca începător este cunoscut monahul Simeon, care a vieţuit în chilie în singurătate şi rugăciune din jurul anului 1900 până în 1943, când s-a mutat la Domnul. A fost urmat de monahul Varsanufie Ştirban din partea de nord a Moldovei, care a păstrat candela rugăciunii aprinsă 26 ani. În această perioadă a avut ca ucenic pe fratele Ioan David, pastor născut în 1920 în cătunul Plai, care trăia într-un bordei, mai sus de chilia sihastrului Varsanufie, dar seara cobora pentru a petrece împreună noaptea în priveghere şi rugăciune. Spre sfârşitul vieţii, prin duhovnicul Arhimandrit Dometie cu care ţinea legătura în apostolat, monahul Varsanufie devine preot slujitor la Mănăstirea Râmeţ. L-a însoţit şi fratele Ioan, care a păstorit oile mănăstirii. Murind părintele Varsanufie, fratele Ioan se întoarce la chilia din marginea pădurii Strungari, unde s-a nevoit cu post aspru şi rugăciune până la 7 ianuarie 1995 (soborul Sfântului Ioan Botezătorul), când a plecat la Domnul să-şi ia plata ostenelii. A fost înmormântat aproape de chilii, lângă părintele Simeon, începătorul nevoinţei din binecuvântata chilie.
Paraclisul este o construcţie din cărămidă, pe fundaţie de piatră, în formă dreptunghiulară. Are spaţiul repartizat în altar, naos şi pridvor închis. Altarul, spaţios, este luminat de două ferestre aşezate pe dreapta şi stânga peretelui din răsărit, de o fereastră la sud şi alta pe zidul din nord. Catapeteasma este din lemn de tei sculptat. Naosul, destul de spaţios, primeşte lumină de la două ferestre aşezate la sud şi alte două pe zidul din nord. Pe naos, în apropierea altarului este o turlă circulară, luminată de patru ferestre, câte una în fiecare punct cardinal. Ferestrele din altar şi naos sunt dreptunghiulare, înalte, cu lăţimea de 45 cm. Pardoseala este din duşumea de lemn în altar şi naos, ciment îmbinat cu plăci din marmură în pridvor. Biserica, inclusiv cele două turle, are acoperiş din tablă zincată. Faţadele exterioare sunt tencuite în calciu de culoare alb-verzui. În partea superioară sunt prevăzute mici firide care urmează să fie pictate. Pictura bisericii terminată în 1999 este realizată în tehnica frescă de pictorii Zănescu şi Zahiu din Moldova.
La sud-vest de paraclis este prima construcţie a chiliilor din lemn pe fundaţie de piatră, acoperită cu tablă, orientată de la vest la est. În nord-vest de paraclis este o construcţie parter, din zid, în formă pătrată în care se află trapeza, bucătăria, cămările. La vest de această clădire a început în anul 2000 construcţia din zid a bisericii mănăstirii. Alte două clădiri construite se află la 20 m nord de paraclis, în marginea incintei, orientate de la est la vest, între ele ridicându-se clopotniţa cu gang şi poarta de intrare în mănăstire. La nord-est de paraclis s-a construit din lemn, în formă circulară, altarul de vară, iarna utilizat ca aghiasmatar.
Maica stareţă Dositeea Protopopescu ne-a prezentat un scurt istoric al vetrei monahale :
Mănăstirea a fost înfiinţată în 1990, dar viaţa duhovnicească a fost trăită aici într-o chilie de la marginea pădurii, cu mult timp înainte. Ca începător este cunoscut monahul Simeon, care a vieţuit în chilie în singurătate şi rugăciune din jurul anului 1900 până în 1943, când s-a mutat la Domnul. A fost urmat de monahul Varsanufie Ştirban din partea de nord a Moldovei, care a păstrat candela rugăciunii aprinsă 26 ani. În această perioadă a avut ca ucenic pe fratele Ioan David, pastor născut în 1920 în cătunul Plai, care trăia într-un bordei, mai sus de chilia sihastrului Varsanufie, dar seara cobora pentru a petrece împreună noaptea în priveghere şi rugăciune. Spre sfârşitul vieţii, prin duhovnicul Arhimandrit Dometie cu care ţinea legătura în apostolat, monahul Varsanufie devine preot slujitor la Mănăstirea Râmeţ. L-a însoţit şi fratele Ioan, care a păstorit oile mănăstirii. Murind părintele Varsanufie, fratele Ioan se întoarce la chilia din marginea pădurii Strungari, unde s-a nevoit cu post aspru şi rugăciune până la 7 ianuarie 1995 (soborul Sfântului Ioan Botezătorul), când a plecat la Domnul să-şi ia plata ostenelii. A fost înmormântat aproape de chilii, lângă părintele Simeon, începătorul nevoinţei din binecuvântata chilie.
Paraclisul este o construcţie din cărămidă, pe fundaţie de piatră, în formă dreptunghiulară. Are spaţiul repartizat în altar, naos şi pridvor închis. Altarul, spaţios, este luminat de două ferestre aşezate pe dreapta şi stânga peretelui din răsărit, de o fereastră la sud şi alta pe zidul din nord. Catapeteasma este din lemn de tei sculptat. Naosul, destul de spaţios, primeşte lumină de la două ferestre aşezate la sud şi alte două pe zidul din nord. Pe naos, în apropierea altarului este o turlă circulară, luminată de patru ferestre, câte una în fiecare punct cardinal. Ferestrele din altar şi naos sunt dreptunghiulare, înalte, cu lăţimea de 45 cm. Pardoseala este din duşumea de lemn în altar şi naos, ciment îmbinat cu plăci din marmură în pridvor. Biserica, inclusiv cele două turle, are acoperiş din tablă zincată. Faţadele exterioare sunt tencuite în calciu de culoare alb-verzui. În partea superioară sunt prevăzute mici firide care urmează să fie pictate. Pictura bisericii terminată în 1999 este realizată în tehnica frescă de pictorii Zănescu şi Zahiu din Moldova.
La sud-vest de paraclis este prima construcţie a chiliilor din lemn pe fundaţie de piatră, acoperită cu tablă, orientată de la vest la est. În nord-vest de paraclis este o construcţie parter, din zid, în formă pătrată în care se află trapeza, bucătăria, cămările. La vest de această clădire a început în anul 2000 construcţia din zid a bisericii mănăstirii. Alte două clădiri construite se află la 20 m nord de paraclis, în marginea incintei, orientate de la est la vest, între ele ridicându-se clopotniţa cu gang şi poarta de intrare în mănăstire. La nord-est de paraclis s-a construit din lemn, în formă circulară, altarul de vară, iarna utilizat ca aghiasmatar.
