Duminică, 6 septembrie 2015, în Parohia cu hamul „Sfânta Treime” din Localitatea Henig, Protopopiatul Alba-Iulia, a avut loc susținerea catehezei cu tema „Fecioara Maria, Luceafărul mântuirii noastre”. Respectivul cuvânt de învățătură s-a ținut în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată în biserica parohială, în preziua ajunului Sărbătorii Nașterii Maicii Domnului.
În expunere, am plecat de la legătura dintre ivirea „Luceafărului de Dimineață”, cea mai mare stea de la răsărit văzută în zorii dimineții, probabil planeta Venus, și apariția soarelui. Știm astfel că, după ce observăm acest astru strălucitor, imediat va răsări soarele, și că de fapt, luceafărul anunță, prin prezența lui la orizont, arătarea celui mai mare corp ceresc din galaxia noastră, în jurul căruia gravitează întregul sistem planetar al acesteia.
Prin urmare, am făcut o comparație între „ivirea” în data de 8 septembrie pe cerul umanității a Pruncii Maria, luceafărul preastrălucitor care ne anunță nouă, după noaptea veterotestamentară, răsăritul în lume al lui Mesia, Soarele cel fără de apus. Nașterea Preacuratei Fecioare, în această cheie a percepției, naște în noi speranța că Hristos este aproape de noi și va rămâne mereu alături de omenire, de vreme ce își va alege ca Mamă pe una dintre femei, pe Preacurata Fecioară.
Ținem să mulțumim Părintelui Paroh Aurel Savu pentru invitație, și să-i dorim mult spor în lucrarea pastoral-misionară și în mântuirea sufletelor din enoria încredințată Sfinției Sale.
Preot Florin Parasca
Inspector pentru Cateheza parohială