Acțiune catehetică în Parohia Totoi

Marți, 8 septembrie 2015, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Praznicul Nașterii Maicii Domnului, în Parohia cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” din Localitatea Totoi de lângă Alba-Iulia, unde paroh este Părintele Teofil Slevaș, Protopop al Alba Iuliei, a avut loc o acțiune catehetică ce a constat din Închiderea Școlii de vară și susținerea catehezei „Femeia din ziua a opta”. Manifestarea a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată în biserica parohială.

Astfel, în această localitate ființează de scurtă vreme Centrul cultural-catehetic „Arhimandrit Serafim Popescu”, numit așa în memoria marelui duhovnic și stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, născut în Totoi și supranumit „odihnitorul de oameni”. În cadrul acestui Centru, pe durata verii, cu participarea unui număr de aproximativ 40 de copii, s-au desfășurat următoarele activități: cerc de pictură a icoanelor pe sticlă, coordonat de către Doamna Prof. Lavinia Dobra, întruniri educativ-distractive, animate de către studentul teolog Teofil Slevaș, și activități pastoral-catehetice, susținute de către Părintele paroh Teofil Slevaș. Acestea din urmă au inclus și acțiunea liturgică numită „Paraclisul copiilor”, în care, în serile de miercuri, toți copiii au participat la slujba Paraclisului Maicii Domnului, susținând cântările de la strană. După Sfânta Liturghie, fiind expuse în biserică, au fost sfințite icoanele pe sticlă, au fost felicitați copiii participanți și a avut loc o mică agapă.

Cateheza dedicată Maicii Domnului a plecat de la citate din Cartea Facerii, Cartea Psalmilor, Evanghelia după Ioan și Cartea Apocalipsei, și a avut ca scop lămurirea sintagmei „femeia” atribuită Fecioarei Maria, în contextul profețiilor din Facere 3, 15 și Apocalipsă 12, 1, și cu aplicabilitate în Ioan 2, 4; 19, 26 și Psalmi 44, 11-13. Toată prezentarea a gravitat în jurul cifrei 8, zi de naștere a Maicii Domnului, dar și metaforă a Împărăției Cerurilor.

Ținem să-l felicităm pe Părintele Protopop Teofil pentru implicarea susținută la nivel cultural-catehetic, fiind aici un model în deosebi pentru preoții din Protopopiatul Alba Iuliei, și să îi mulțumim pentru invitație și bucuria comuniunii liturgice, pe care ni le-a oferit. În acest sens, îi dorim multă sănătate, mult spor în nobila lucrare administrativ-pastorală și mântuire sufletească Sfinției Sale, familiei și tuturor celor încredințați spre păstorire.

Preot Florin Parasca

Inspector pentru Cateheza parohială

Share