Sobor de Arhierei la hramul Mănăstirii Lupşa, protopopiatul Câmpeni

12 Septembrie 2015

În fiecare an, la 14 septembrie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Înălţarea Sfintei Cruci făcută de către Episcopul Macarie al Ierusalimului în anul 335 în biserica construită în cinstea acesteia în Ierusalim.

Luni, 14 septembrie, în ziua hramului Mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci” de la Lupşa, Arhipăstorul nostru, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va sluji Sfânta Liturghie în sobor arhieresc alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu şi Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului. Această vatră monahală se află sub oblăduirea părintelui stareţ arhimandrit Melchisedec Ungureanu.

Mănăstirea Lupşa are o biserică veche datând din anul 1429, biserică ce a fost resfinţită in anul 2009 (cu hramul Sfântul Nicolae), iar noua biserică are hramul Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Siluan Athonitul.

Situată pe şoseaua Abrud – Câmpeni-Turda, Mănăstirea Lupşa este una din cele mai vechi aşezări monahale de pe Valea Arieşului. Fiind întemeiată de călugării ce sihăstreau în ţara moţilor a avut de la început un mare rol duhovnicesc pentru satele din apropiere. Călugării duceau viata isihastă în post şi rugăciune şi ţineau strânsă legătura cu Mănăstirea Peri din nordul Maramureşului şi cu mănăstirile din Moldova, de unde aduceau cărţi de slujbă.

Actuala biserică de lemn a Sihăstriei Lupşa datează din anul 1429. Ctitor este cunoscut boierul Stanislav, din familia cneazului Cândea de Lupşa. Pe la mijlocul secolului XVIII, mănăstirea avea doar câţiva călugări în frunte cu egumenul Procopie. Viaţa monahală susţinută de călugări a durat pana în 1820, când din cauza presiunilor antiortodoxe mănăstirea a fost desfiinţată iar călugării au fost alungaţi de autorităţile habsburgice. Biserica a fost folosita de greco-catolici până în 1948, când a revenit la biserica ortodoxă. Din 1948 până în 1992, a fost locaş de cult şi a aparţinut de parohia ortodoxă. În 1992 la solicitarea credincioşilor, Centrul eparhial al Alba Iuliei a reînfiinţat aşezământul mănăstiresc cu obşte de călugări.

Share