Slujire Arhierească în Parohia Tărtăria, Protopopiatul Sebeş

18 Septembrie 2015

Sâmbătă, 19 septembrie 2015, când facem pomenirea Sfinţilor Mucenici Trofim şi Savatie, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va fi prezent în mijlocul credincioşilor din parohia Tărtăria, Protopopiatul Sebeş, unde va oficia Sfânta Liturghie. Mai multe detalii aflăm de la Părintele paroh Gheorghe Marin:

Biserica noastră a fost slujită de preoţi vrednici, fii ai satului, peste 200 de ani. Din anul 1975, de la 1 septembrie, Dumnezeu m-a învrednicit să fiu şi eu chemat la slujirea credincioşilor satului în care m-am născut. Atât eu, cât şi doamna preoteasă suntem fii ai satului.

Biserica din Tărtăria a fost construită în anii 1910-1913 pe temelia vechii biserici de lemn. Din 1975 şi până în ziua de astăzi la biserică s-au efectuat lucrări de restaurare. Biserica este învecinată cu Căminul cultural construit pe terenul bisericii de către preotul satului din acea vreme Ioan Pompiliu Radu. Și acesta a trecut în ultimii ani printr-o serie de lucrări de restaurare.

La toate acestea vrem să aducem mulţumire, prinos de recunoştinţă lui Dumnezeu împreună cu Ierarhul nostru, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu. Aducem mulţumire lui Dumnezeu şi aşteptăm pe toţi fraţii care doresc să trăiască un moment de emoţie şi de adâncă rugăciune în biserica noastră şi în satul nostru împreună cu Ierarhul nostru şi cu fraţii preoţi slujitori.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că aşa ne-a încredinţat Domnul Iisus Hristos că „Fără de Mine nu veţi putea face nimic”.

Share