25 Septembrie 2015
Referitor la cazul în care doi preoţi din protopopiatul Târnăveni sunt acuzați într-un dosar legat de trafic de persoane, dezbătut în aceste zile de unele instituţii media şi pe reţelele de socializare, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei face următoarele precizări:
Acuzațiile aduse celor doi preoți de către membrii grupării specializate în trafic de persoane și de minori de etnie romă din zona Târnăveni trebuie abordate cu discernământ şi responsabilitate, nu doar emoțional şi conjunctural. Cei doi slujitori sunt persoane respectate în comunitățile pe care le păstoresc, fiind cunoscuți ca sacerdoți de vocație, implicați deplin în formarea duhovnicească a credincioșilor din parohiile lor. Mai mult decât atât, ambii preoți au sprijinit material, financiar și spiritual comunitățile de rromi din zonă în repetate rânduri, potrivit misiunii nobile pe care o au de îndeplinit pentru toți enoriașii. Pe de altă parte, ei sunt acuzați acum tocmai de către o familie de rromi, care a beneficiat de ajutoare din partea unuia dintre cei doi preoți.
Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei a demarat o anchetă internă, în cadrul căreia va analiza această situație. În condițiile în care cei doi preoți se fac totuși vinovați de anumite acțiuni ce contravin legilor țării și canoanelor bisericești, Centrul eparhial de la Alba Iulia va lua măsurile care se impun. În același timp, ne manifestăm îngrijorarea faţă de valorificarea mediatică a unor cazuri asupra cărora se cunoaște foarte puțin, bazate pe informații incomplete sau acuze ce nu au legătură cu realitatea, precum şi faţă de tendinţa de relativizare a demnității persoanei umane, a slujirii preoțești şi a relaţiilor între membrii aceleiași comunități.
Deosebit de important este faptul că Eparhia Alba Iuliei, prin slujitorii sfintelor altare, alături de părinți, educatori, profesori, sociologi, psihologi, medici, reprezentanți ai societății civile şi mass-media a fost și este implicată în diferite programe sociale şi educaţionale în beneficiul a numeroase comunităţi locale. În cadrul celor 14 Centre de zi și 17 Case de tip familial beneficiază de servicii sociale 607 copii ce provin din familii vulnerabile, dintre care 295 de copii sunt rromi. La acestea se adaugă Centrele de la Silivaș (județul Alba) și de la Sângerul de Pădure (județul Mureș), intens mediatizate pentru fructuoasa activitate desfășurată exclusiv cu cei 74 de copii de etnie romă, precum și Programul de prevenire a abandonului școlar, în cadrul căruia 132 de copii rromi beneficiază zilnic de o masă caldă, suport specializat pentru realizarea temelor și activități de dezvoltare personală.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei