Consiliu profesoral la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia

7 Octombrie 2015
Marți, 6 octombrie 2015, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia s-au desfăşurat lucrările şedinţei Consiliului profesoral, în contextul oferit de începerea noului an universitar. Întâlnirea a avut rolul de a aduce împreună cadrele didactice, sub cupola gândului duhovnicesc și a frățietății, pentru a primi binecuvântarea Ierarhului și cuvântul său părintesc, dar și pentru a dezbate probleme de ordin didactic, misionar, organizatoric şi administrativ.

Prezent la acest eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a picurat în sufletele membrilor Consiliului profesoral gânduri de suflet, ce pot inspira și eficientiza misiunea deosebit de importantă pe care dânșii, în calitate de dascălii ai acestei prestigioase școli de teologie, o desfășoară. Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța exemplului pe care profesorii îl oferă studenților, punctualitatea, limbajul adecvat la cursuri, purtarea reverendei și conotația de întărire spirituală a cursurilor constituind aspecte esențiale în formarea viitorilor slujitori ai sfintelor altare. De asemenea, Arhipăstorul Alba Iuliei i-a îndemnat pe părinții profesori să participe periodic la programul de rugăciune al studenților, iar îndrumătorii de an să facă regulat vizite în căminele ce îi găzduiesc pe studenții teologi, ajutând după posibilități și susținând integrarea lor comunitară.

În cadrul şedinţei, au mai fost prezentate coordonatele de acțiune ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia în perioada următoare pe linie academică (simpozioane locale, sesiuni de comunicare și de cercetare, excursii tematice,diverse participări la simpozioane naţionale şi internaţionale etc.) și misionară, cadrele didactice ale Facultății și studenții teologi putând aduce o contribuție importantă atât în mediul universitar albaiulian, cât și în parohiile eparhiei.
Share