Târgul Economiei sociale Alba

9 Octombrie 2015
Peste 50 de structuri de economie socială din judeţul Alba participă sâmbătă, 10 octombrie 2015, la Alba Iulia, la „Târgul Economiei Sociale Alba”. Evenimentul este primul târg judeţean de prezentare a structurilor de economie socială care funcţionează în judeţul Alba şi se va desfăşura în Piaţa Cetăţii din Cetatea Alba Iulia, între orele 10,00 – 18,00.

Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi Asociaţia AS 2001 Alba Iulia organizează, sâmbătă, între orele 10,00-18,00 în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, „Târgul Economiei Sociale Alba” – primul târg judeţean de prezentare a structurilor de economie socială care funcţionează în judeţul Alba.

„Târgul Economiei Sociale Alba” este organizat în contextul în care în această perioadă în judeţul Alba sunt în implementare un număr mare de proiecte care au ca obiectiv dezvoltarea structurilor de economie socială. Peste 50 astfel de structuri de economie socială din întreg judeţul Alba şi-au anunţat participarea la acest târg expoziţional acestea prezentându-şi oferta bogată de bunuri şi servicii.

Printre produsele structurilor de economie socială participante amintim: preparate de brutărie şi patiserie, produse de tipografie, obiecte de artizanat, peleţi pentru încălzire, articole textile, broderii, ambalaje din carton şi hârtie, cosmetice sau picturi pe sticlă. Vor fi prezente la târg şi structuri de economie socială care oferă servicii diverse: servicii de tipografie şi producţie publicitară, turism, IT, fotografie, producţie cinematografică, formare profesională, activităţi extraşcolare, construcţii - instalaţii, amenajări interioare, curăţenie, îngrijire socio–medicală la domiciliu, spălătorie auto, vulcanizare, atelier mecanic, organizare evenimente, transport, arhivare, colectare şi reciclare deşeuri, activităţi sportive şi agrement sau amenajare spaţii verzi.

Economia socială, ca şi „economie solidară”, s-a dezvoltat din necesitatea de a găsi soluţii noi, inovatoare pentru rezolvarea unor probleme sociale, economice sau de mediu şi pentru satisfacerea nevoilor membrilor comunităţii care sunt ignorate sau insuficient acoperite de sectorul public sau privat. Chiar dacă în România economia socială se află încă în faza de început, în ultimii ani a cunoscut o puternică dezvoltare susţinută şi de finanţările europene acordate în acest domeniu. Astfel numeroase structuri de economie socială au fost create în ultimii ani prin proiecte europene având ca principal obiectiv valorificarea potenţialului resurselor umane aparţinând în special grupurilor vulnerabile prin integrarea pe piaţa muncii. În final structurile de economie socială sunt mici afaceri care valorifică potenţialul unei comunităţi aducând beneficii sociale şi economice.
Share