Acțiune catehetică în Parohia Tibru

Duminică, 11 octombrie 2015, în Parohia cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Tibru, Protopopiatul Alba-Iulia, unde paroh este Părintele Tudor Man, a avut loc o acțiune catehetică ce a constat din susținerea unei cateheze și expoziția obiectelor lucrate de către copii în cadrul atelierelor catehetice.

Evenimentul s-a derulat ca un preambul al sărbătoririi hramului din ziua de 14 octombrie. Astfel, cateheza „Primul gând este mântuitor” a avut în vedere fericita asemănare între Pilda Semănătorului și Viața Cuvioasei Parascheva. Sămânța cuvântului evanghelic a căzut în inima curată a copilei Parascheva și astfel, primul gând a fost acela de a pune în practică cele auzite. Și astfel, și-a conturat viața Sfânta, împlinind încă din pruncie porunca urmării lui Hristos, prin lepădarea se sine și slujirea aproapelui.

La finalul Sfintei Liturghii, tinerii din cadrul Centrului cultural-catehetic „Sfântul Ierarh Eftimie” din Tibru au expus rodul muncii și al ingeniozității lor. Astfel, am putut admira obiecte foarte frumos și atent constituite din materiale reciclabile care au primit o alta destinație, și anume, coșuri pentru fructe, vaze pentru flori, obiecte de birotică, podoabe pentru Crăciun, gravuri, tablouri ornamentale, brățări, trăistuțe carpete croșetate, toate lucrate în cadrul atelierelor catehetice. Toate exponatele prezintă un grad ridicat de rafinament artistic și estetic, ce bucură în egală măsură ochiul și sufletul, și stârnește admirația.

Felicităm pe Părintele Tudor pentru susținuta implicare în activitatea catehetică și culturală din parohie, și pe iscusiții tineri tibreni, și le dorim mult succes în proiectele ulterioare.

Preot Florin Parasca

Inspector pentru Cateheza parohială

Share