Etapa mitropolitană a Concursului „Lăudaţi pe Domnul!”, la Sibiu

12 Octombrie 2015
La Catedrala mitropolitană din Sibiu a avut loc joi, 08 octombrie 2015, o nouă etapă a Concursului Lăudaţi pe Domnul!, la care au participat reprezentanţii eparhiilor sufragane Mitropoliei Ardealului. Concursul a avut loc în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, şi a desemnat reprezentanţii Mitropoliei Ardealului la etapa naţională a competiţiei, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei.

Trei coruri monahale au participat la etapa mitropolitană a concursului, reprezentând Arhiepiscopia Sibiului, Arhiepiscopia Alba Iuliei şi Episcopia Oradiei.

Corul de călugări de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Oaşa au reprezentat Arhiepiscopia Alba Iuliei. Interpretarea corului de la Oaşa s-a remarcat prin dificultatea partiturilor alese din repertoriul de tradiţie bizantină, atonită. De altfel, interpretarea deosebită a corului Mănăstirii Oaşa a fost apreciată de juriu ca fiind cea mai bună şi astfel, călugării din Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost desemnaţi câştigătorii acestei etape a concursului şi vor reprezentat Mitropolia Ardealului la faza naţională ce va avea loc în 27 octombrie 2015 la Sala Radio din Bucureşti.

La etapa de la Sibiu, participanţii s-au bucurat de prezenţa şi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu şi a Preasfinţitului Părinte Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Prezentarea concurenţilor şi a juriului a fost realizată de consilierul cultural din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, lect. univ. dr. Emanuel Tăvală.

BASILICA [http://basilica.ro/etapa-mitropolitana-a-concursului-laudati-pe-domnul--la-sibiu-109891.html]
Share