13 Octombrie 2015
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va fi prezent miercuri, 14 octombrie, la Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la Subpiatră, protopopiatul Câmpeni.
Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie cu ocazia hramului acestei vetre monahale aflată sub oblăduirea Maicii Stareţe Monahia Maria Răfăilă.
Un istoric al acestei mănăstiri ne-a fost prezentat de maica stareţă:
„Domnul a rânduit ca, pe vatra unui vechi aşezământ mănăstiresc, în anul 1991 să fie reînfiinţat Schitul Sub Piatră. Cătunul Sub Piatră sau Ocnăşeşti e posibil să aibă aceeaşi vechime ca şi satul Sălciua de Jos, adică aproximativ şase sute de ani. Biserica de lemn a schitului, declarată monument istoric, a fost edificată în anul 1797. Acest lucru se poate constata din inscripţia cu cifre chirilice şi româneşti care sunt încrustate deasupra uşii de la intrare.
Potrivit tradiţiei orale, biserica de lemn actuală a fost zidită pe locul unei biserici mai vechi, numită schitul Maicii Domnului. Această idee este întărită şi de câteva însemnări cu litere chirilice, aflate într-o carte veche, numită «Carte românească de învăţătură sau Cazania lui Varlaam » din anul 1643, exemplar ce s-a păstrat integru şi aparținea vechii biserici.
În vremea ocupării Ardealului de către Imperiul Austro – Ungar, numeroase mănăstiri şi biserici ortodoxe din această provincie istorică a României au fost distruse. Printre acestea se numără şi Schitul Maicii Domnului din Sălciua de Jos. Monahii care vieţuiau la schit în acea vreme s-au ascuns în grabă cu tot tezaurul mănăstirii într-o peşteră din muntele Bedeleu, pentru a salva ce se putea din calea generalului Bucow şi a soldaţilor săi.
Din păcate nu se ştie cu exactitate până când a fost obşte monahală în acest loc, dar, după spusele bătrânilor din cătunul învecinat, aici a fost şi loc de sihăstrie, fiind cunoscute la începutul secolului XX cele cinci pustnice de la Huda Babei (o peşteră aflată în apropiere), precum şi apariţiile în zonă ale pustnicului Arsenie Praja de la Râmeţ, care a profeţit ridicarea unei mănăstiri în această vatră monahală.
În perioada interbelică biserica schitului funcţiona ca parohie independentă pentru cele şaizeci de familii din împrejurimi, iar după 1949 a devenit filie a parohiei Sălciua de Jos.
Biserica construită în 1797 este din lemn de brad, acoperită cu şindrilă şi respectă caracteristicile vechilor biserici de lemn din Ardeal. Are formă de navă şi este alcătuită din trei părţi: altar, naos şi pronaos. Ulterior a fost adăugat un pridvor, după modelul caselor ţărăneşti.
Un lucru remarcant în ceea ce priveşte construcţia bisericii este legat de dimensiunile uşii de la intrare, care este foarte joasă. În acest mod era de fapt împiedicată intrarea prigonitorilor în biserică călare pe cai şi denigrarea unui locaş sfinţit prin rugăciune şi jertfă. O altă explicaţie ar putea fi şi aceea că, atunci când cineva intră în casa Domnului, îşi pleacă capul.
Pictura murală a bisericii este executată pe pânză aplicată pe perete. Se mai păstrează doar pictura din Sfântul Altar şi cea de pe catapeteasmă. Pe catapeteasmă este menţionat anul 1844, iar pe uşile împărăteşti anul 1842. Icoanele împărăteşti ale iconostasului, precum şi alte icoane păstrate în biserică şi datate din aceeaşi perioadă, sunt pictate pe lemn.
Condiţiile improprii de conservare au dus la deteriorarea masivă a bisericii. Se poate constata că aceasta a fost supusă unei restaurări empirice (în perioada 1967 – 1968), ocazie cu care vechea şindrilă care constituia acoperişul, fiind aflată în proces de degradare biologică, a fost acoperită cu tablă zincată.
În anii 2000 - 2001 însă, partea exterioară a bisericii a fost restaurată în cadrul unui proiect de restaurare şi consolidare sprijinit de Ministerul Culturii şi Cultelor. Între anii 2005 – 2006, au fost restaurate şi cele 11 icoane ale bisericii (care fac parte din patrimoniul naţional mobil), într-un proiect finanţat de Consiliul Judeţean Alba.
Viaţa monahală a început să se recontureze în acest loc după 1991. S-a început construirea unei noi biserici şi construirea de chilii.
Hramul mănăstirii este în ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi (14 octombrie). Cuvioasa Parascheva ocupă un loc important în panteonul sfinţilor şi în inimile credincioşilor, fiind considerată „mult folositoare”, „mângâierea celor necăjiţi” şi „împreună - lucrătoare cu cei ce fac milostenie”.
La ora actuală, sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, se fac eforturi deosebite pentru edificarea duhovnicească şi materială a Schitului Sub Piatră , pentru a continua tradiţia de rugăciune a acestor locuri sfinţite.”
Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie cu ocazia hramului acestei vetre monahale aflată sub oblăduirea Maicii Stareţe Monahia Maria Răfăilă.
Un istoric al acestei mănăstiri ne-a fost prezentat de maica stareţă:
„Domnul a rânduit ca, pe vatra unui vechi aşezământ mănăstiresc, în anul 1991 să fie reînfiinţat Schitul Sub Piatră. Cătunul Sub Piatră sau Ocnăşeşti e posibil să aibă aceeaşi vechime ca şi satul Sălciua de Jos, adică aproximativ şase sute de ani. Biserica de lemn a schitului, declarată monument istoric, a fost edificată în anul 1797. Acest lucru se poate constata din inscripţia cu cifre chirilice şi româneşti care sunt încrustate deasupra uşii de la intrare.
Potrivit tradiţiei orale, biserica de lemn actuală a fost zidită pe locul unei biserici mai vechi, numită schitul Maicii Domnului. Această idee este întărită şi de câteva însemnări cu litere chirilice, aflate într-o carte veche, numită «Carte românească de învăţătură sau Cazania lui Varlaam » din anul 1643, exemplar ce s-a păstrat integru şi aparținea vechii biserici.
În vremea ocupării Ardealului de către Imperiul Austro – Ungar, numeroase mănăstiri şi biserici ortodoxe din această provincie istorică a României au fost distruse. Printre acestea se numără şi Schitul Maicii Domnului din Sălciua de Jos. Monahii care vieţuiau la schit în acea vreme s-au ascuns în grabă cu tot tezaurul mănăstirii într-o peşteră din muntele Bedeleu, pentru a salva ce se putea din calea generalului Bucow şi a soldaţilor săi.
Din păcate nu se ştie cu exactitate până când a fost obşte monahală în acest loc, dar, după spusele bătrânilor din cătunul învecinat, aici a fost şi loc de sihăstrie, fiind cunoscute la începutul secolului XX cele cinci pustnice de la Huda Babei (o peşteră aflată în apropiere), precum şi apariţiile în zonă ale pustnicului Arsenie Praja de la Râmeţ, care a profeţit ridicarea unei mănăstiri în această vatră monahală.
În perioada interbelică biserica schitului funcţiona ca parohie independentă pentru cele şaizeci de familii din împrejurimi, iar după 1949 a devenit filie a parohiei Sălciua de Jos.
Biserica construită în 1797 este din lemn de brad, acoperită cu şindrilă şi respectă caracteristicile vechilor biserici de lemn din Ardeal. Are formă de navă şi este alcătuită din trei părţi: altar, naos şi pronaos. Ulterior a fost adăugat un pridvor, după modelul caselor ţărăneşti.
Un lucru remarcant în ceea ce priveşte construcţia bisericii este legat de dimensiunile uşii de la intrare, care este foarte joasă. În acest mod era de fapt împiedicată intrarea prigonitorilor în biserică călare pe cai şi denigrarea unui locaş sfinţit prin rugăciune şi jertfă. O altă explicaţie ar putea fi şi aceea că, atunci când cineva intră în casa Domnului, îşi pleacă capul.
Pictura murală a bisericii este executată pe pânză aplicată pe perete. Se mai păstrează doar pictura din Sfântul Altar şi cea de pe catapeteasmă. Pe catapeteasmă este menţionat anul 1844, iar pe uşile împărăteşti anul 1842. Icoanele împărăteşti ale iconostasului, precum şi alte icoane păstrate în biserică şi datate din aceeaşi perioadă, sunt pictate pe lemn.
Condiţiile improprii de conservare au dus la deteriorarea masivă a bisericii. Se poate constata că aceasta a fost supusă unei restaurări empirice (în perioada 1967 – 1968), ocazie cu care vechea şindrilă care constituia acoperişul, fiind aflată în proces de degradare biologică, a fost acoperită cu tablă zincată.
În anii 2000 - 2001 însă, partea exterioară a bisericii a fost restaurată în cadrul unui proiect de restaurare şi consolidare sprijinit de Ministerul Culturii şi Cultelor. Între anii 2005 – 2006, au fost restaurate şi cele 11 icoane ale bisericii (care fac parte din patrimoniul naţional mobil), într-un proiect finanţat de Consiliul Judeţean Alba.
Viaţa monahală a început să se recontureze în acest loc după 1991. S-a început construirea unei noi biserici şi construirea de chilii.
Hramul mănăstirii este în ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi (14 octombrie). Cuvioasa Parascheva ocupă un loc important în panteonul sfinţilor şi în inimile credincioşilor, fiind considerată „mult folositoare”, „mângâierea celor necăjiţi” şi „împreună - lucrătoare cu cei ce fac milostenie”.
La ora actuală, sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, se fac eforturi deosebite pentru edificarea duhovnicească şi materială a Schitului Sub Piatră , pentru a continua tradiţia de rugăciune a acestor locuri sfinţite.”
