Conferinţă preoţească de toamnă în protopopiatul Luduş

20 Octombrie 2015
Luni, 19 octombrie a.c., Înaltpreasfinţitul Irineu s-a aflat în mijlocul preoţilor din protopopiatul Luduş, unde a prezidat conferinţa preoţească de toamnă. La aceasta au participat toţi preoţii din parohiile aflate în jurisdicţia acestui protopopiat, alături de reprezentanţi ai aşezămintelor monahale (stareţi, stareţe şi duhovnici). Conferinţele preoţeşti din toamna acestui an au ca temă principală viaţa marilor noştri duhovnici şi modelul sfânt pe care aceştia ni l-au lăsat pentru a-i imita, şi poartă titlul: „Chipuri luminoase de păstori duhovniceşti români. Suntem epigoni sau imitatori fideli ai lor?”.

Lucrările conferinţei preoţeşti au debutat cu oficierea unei slujbe de Te-Deum. După aceea, au susţinut referate: Părintele Constantin Savu, de la parohia Luduş II, care a vorbit despre Părintele Arsenie Boca şi impactul vieţii sale asupra creştinilor de astăzi. Părintele Silviu Feier, parohul de la Iernut II, a evocat personalitatea marcantă a Părintelui Ioan Iovan, fostul duhovnic al Mănăstirii Recea de Mureş. Părintele Viorel Ormenișan din parohia Luduş I a abordat viaţa şi învăţătura duhovnicească pe care a lăsat-o moştenire urmaşilor Părintele Dometie Manolache de la Mănăstirea Râmeţ.

Conferinţele preoţeşti din acest an au un caracter practic. În prelegerile lor, preoţii încearcă să evoce latura duhovnicească a vieţii marilor noştri duhovnici, precum şi amprenta pe care aceştia au lăsat-o asupra noastră, a urmaşilor, dându-ne pildă bună de a face „lucru de evanghelist” şi „slujba noastră deplin” (cf. II Tim. 4, 5). Modelul lor de viaţă sfântă ne îndeamnă să le urmăm pilda şi să lucrăm cu râvnă la mântuirea noastră, păstrându-i în suflete şi în rugăciuni ca pe nişte icoane vii ale neamului nostru creştinesc.

Conferinţele preoţeşti sunt, de asemenea, un bun prilej pentru preoţii eparhiei noastre de a pune în discuţie probleme de ordin administrativ, economic, cultural sau social, cu care se confruntă în parohiile pe care le păstoresc. Experienţa acumulată în cadrul acestora aduce un surplus de informaţii şi lucruri noi, pe care preoţii parohi le pun în faţa episcopului, a protopopului, dar şi a celorlalţi colegi, în vederea îmbunătăţirii misiunii pe care o fac în toate direcţiile şi pe toate planurile slujirii pastoral-misionare.

Arhid. Liviu Stanciu
Share