Eveniment de suflet la Alba Iulia, în memoria victimelor din clubul Colectiv

4 Noiembrie 2015
Imaginea a fost ștearsă.Marți seara, la Alba Iulia a avut loc un eveniment în memoria tinerilor morţi în incendiul din clubul Colectiv din Bucureşti, la care au participat aproximativ 1000 de persoane. Participanții, în mare majoritate elevi și studenți, au răspuns chemării publice a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia, de a se ruga pentru victimele acestei tragedii și de a-i sensibiliza pe locuitorii municipiului.

Evenimentul a început la ora 19.00, în Catedrala Reîntregirii,cu un moment de rugăciune,şi a continuat cu un marș, care a traversat parcul Cetății și a continuat până la Monumentul Eroilor de pe Bulevardul Transilvaniei. Slujba de la Catedrală, oficiată de un sobor de cinci preoţi, a fost săvârșităpentru pomenirea celor plecați dintre noi, dar şi pentru cei care suferă atât de mult în aceste zile, mulți dintre ei zbătându-se între viaţă şi moarte, în mai multe spitale. La slujbă au asistat, de asemenea, 15 preoţi şi cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, care, împreună cu participanţii, au îngenuncheat şi s-au rugat împreună pentru sufletele celor morţi în tragicul incendiu, dar şi pentru sănătatea răniţilor.Coloana, care a pornit de la Catedrală, având în față zece tineri cu steaguri tricolore, a traversat o parte a orașului în tăcere, până la Monumentul Eroilor, participanții purtând lumânări aprinse în mâini.

Părintele Teofil Slevaş, protopop al protopopiatului Alba Iulia, a spus în cuvântul de la finalul slujbei, că acest eveniment a transformat Catedrala Reîntregiriiîntr-o catedrală iubirii, a durerii, dar şi a luminii. Prin prezența numeroasă a locuitorilor orașului, ei au alcătuit o inimă mare, în care s-a regăsit compasiunea, preţuirea, dar şi credinţa că aceia care nu mai sunt aici, devin fii ai luminii dumnezeieşti prin rugăciunile rostite împreună, în Catedrală, dar și în alte părți din țară.

Ierarhul nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, este alături de tinerii care au avut de suferit în regretatul eveniment din clubul Colectiv, unii dintre ei pierzându-şi viaţa, alţii fiind profund afectaţi fizic şi sufleteşte. Mai mult, Înaltpreasfinția Sa și-a exprimat solidaritatea sufletească cu familiile acestora, pe care le întăreşte cu cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos şi cu dragostea creştinească. De asemenea, se roagă ca Dumnezeu să îi binecuvânteze pe tinerii României și să îi ferească de ispite și primejdii.

Pr. Florin CroitoruImaginea a fost ștearsă.
Share