13 Noiembrie 2015
Arhid. prof. dr. Constantin Voicu a trecut la cele veşnice în această dimineaţă, în jurul orei 7.00, după o îndelungată suferinţă trupească, iar Arhiepiscopia Sibiului şi Facultatea de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu se află de astăzi în doliu. Profesorii, studenţii, preoţii, ucenicii, toţi cunoscuţii şi apropiaţii părintelui Voicu vor veni de astăzi în capela facultăţii să se roage la căpătâiul marelui profesor de Teologie, sicriul cu trupul neînsufleţit fiind aşezat aici din această după-amiază.
Părintele Constantin Voicu s-a născut la 5 decembrie 1929, în oraşul Braşov, într-o familie evlavioasă. Aici, după cursurile primare, şi-a făcut studiile liceale la vestita şcoală şaguniană, unde şi-a luat bacalaureatul. A urmat apoi cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, pe care l-a absolvit ca licenţiat în 1952. A continuat pregătirea şi aprofundarea teologică la Institutul Teologic din Bucureşti, frecventând cursurile de doctorat la secţia istorică, specialitatea Patrologie şi Literatură Postpatristică unde a obţinut titlul academic de “Doctor în Teologie” în 1975, cu teza “Teologia muncii la Sfântul Ioan Gură de Aur şi actualitatea ei”. Între 1977-1978 a făcut studii de specializare post-doctorale la Facultăţile de Teologie protestantă din Geneva şi Neuchâtel (Elveţia).
Din 1952 şi până în 1996, activitatea părintelui Constantin Voicu a constat în îndeplinirea cu multă abnegaţie şi dăruire a mai multor funcţii şi responsabilităţi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, devenit apoi Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”, din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Astfel, în perioada 1952-1959 a fost bibliotecar al Bibliotecii mitropolitane, iar din 1959 până în 1973 a îndeplinit funcţia de secretar-şef la Institutul Teologic Universitar. În 1973 a ocupat prin concurs postul de lector la disciplina Patrologie şi Literatură Postpatristică, iar în 1975 a devenit conferenţiar. S-a titularizat ca profesor universitar la aceeaşi catedră în 1976. În perioada 1976-1979 a îndeplinit şi funcţia de prorector, iar în perioada 1979-1992 a avut înalta demnitate de rector al acestui renumit şi străvechi aşezământ de cultură teologică.
În perioada în care a condus în calitate de prorector şi rector a pus mult suflet şi devotament pentru buna desfăşurare a activităţii Institutului, ajutând la promovarea mai multor cadre didactice tinere, bine pregătite, care au reuşit să menţină la aceeaşi cotă înaltă învăţământul teologic sibian, a cărui faimă a fost şi este recunoscută nu numai în ţară, ci şi în străinătate.
Perioada anilor 1979 — decembrie 1989 a fost una extrem de dificilă pentru Biserică în general şi pentru învăţământul teologic în special. În ciuda acestor greutăţi, părintele Voicu a făcut dovada unei înalte şi abile diplomaţii bisericeşti, reuşind cu ajutorul lui Dumnezeu să rezolve într-un mod benefic şi fericit toate problemele care s-au ivit. Deşi autorităţile comuniste au încercat să reducă numărul studenţilor teologi şi să limiteze accesul tinerilor spre Teologie, a reuşit să dejoace acest plan, ajutând totodată, pe foarte mulţi preoţi şi călugări să-şi completeze studiile teologice universitare la forma fără frecvenţă. Graţie calităţilor sale intelectuale, morale şi diplomatice deosebite, a condus Institutul Teologic de atunci şi a reprezentat Biserica în diferite împrejurări de aşa manieră încât idealurile şi interesele Bisericii şi învăţământului teologic ortodox să nu aibă nimic de suferit, ba mai mult, chiar să prospere.
Aproape zece ani din perioada care a condus în calitate de rector, a lucrat şi colaborat cu vrednicul de pomenire Mitropolitul Antonie Plămădeală, personalitate de o aleasă cultură, teolog erudit şi ctitor de vocaţie. Împreună au reuşit, după mari şi susţinute eforturi, să obţină în 1984 dreptul pentru Institutul Teologic din Sibiu de a organiza cursuri de doctorat şi de a acorda titlul academic de doctor în Teologie.
După decembrie 1989 a reuşit într-o perioadă foarte scurtă să integreze Institutul Teologic în cadrul Universităţii „Lucian Blaga”. În 1996 a fost ales decan la noua Facultate de Teologie a Universităţii „1 Decembrie” din Alba-Iulia, aşezământ la a cărui înfiinţare a avut un aport deosebit. Din primăvara anului 2000 devine decanul Facultăţii de Teologie a Universităţii din Oradea. Legăturile sale cu Oradea au fost mult mai vechi, deoarece a activat şi anterior, în calitate de profesor asociat la această facultate.
A îndrumat şi finalizat pregătirea a peste 100 de doctoranzi, iar din 1976 şi până la finele anului 2014 a făcut parte din peste 200 comisii de examen pentru acordarea titlului de doctor, nu numai în Teologie, ci şi pentru alte ştiinţe, precum Filozofie şi Istorie, din marile centre universitare din ţară. A fost membru în Comisia de Atestare a Diplomelor şi Titlurilor Universitare şi a CNCSIS-ului, comisii care au funcţionat în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. În 2004 a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de ofiţer din partea Preşedenţiei României. Ca o recunoaştere a meritelor sale incontestabile pe tărâm didactic şi ştiinţific, la 7 decembrie 2004, Universitatea din Oradea, în cadrul unei ceremonii emoţionante, desfăşurate în Aula Magna, i-a decernat părintelui Constantin Voicu, titlul de “Doctor Honoris Causa”. În 2012 şi Universitatea „1 Decembrie” din Alba-Iulia, la propunerea Facultăţii de Teologie i-a conferit acelaşi titlul. A primit cruci patriarhale din partea Patriarhilor Justinian (1976), Justin (1982), Teoctist (1988 şi 2001) şi din partea Preafericitul Părinte Daniel. De asemenea, Sanctitatea Sa, Demetrios I, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol i-a conferit crucea patriarhală.
În anul 2007, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în semn de preţuire pentru activitatea desfăşurată pe tărâm didactic şi bisericesc, i-a conferit distincţia “Crucea Şaguniană pentru clerici”. Părintele Voicu a avut marele privilegiu de a fi ucenicul devotat şi unul dintre apropiaţii Mitropolitului Nicolae Bălan, de la care a învăţat bunătatea, echilibrul, iubirea şi respectul faţă de Dumnezeu, de Biserică şi de oameni, capacitatea de a înţelege realităţile şi problemele oamenilor nu numai cu mintea, ci şi cu inima.
A rămas în conştiinţa şi amintirea generaţiilor de studenţi de la Sibiu ca un adevărat părinte, arătându-le acestora în permanenţă înţelegere, iubire şi bunăvoinţă. Părintele Voicu a înţeles că în relaţiile cu studenţii, colegii şi cu oamenii în general, iubirea înseamnă „suprema responsabilitate pentru altul” şi că atât valorăm ca oameni, câtă bucurie reuşim să facem în jurul nostru.
Lista bibliografică a Părintelui Rector Constantin Voicu însumează zece lucrări în volum şi peste o sută treizeci de studii şi articole publicate în revistele de specialitate din ţară şi străinătate. Între acestea găsim studii de referinţă asupra marilor Sfinţi Părinţi ai Bisericii: Ignatie Teoforul, Policarp al Smirnei, Clement Romanul, Ciprian, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Maxim Mărturisitorul şi Ioan Damaschin, care tratează o serie de aspecte ale teologiei patristice.
Dumnezeu să-l odihnească!
Sursa: mitropolia-ardealului.ro [http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=3486]
Părintele Constantin Voicu s-a născut la 5 decembrie 1929, în oraşul Braşov, într-o familie evlavioasă. Aici, după cursurile primare, şi-a făcut studiile liceale la vestita şcoală şaguniană, unde şi-a luat bacalaureatul. A urmat apoi cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, pe care l-a absolvit ca licenţiat în 1952. A continuat pregătirea şi aprofundarea teologică la Institutul Teologic din Bucureşti, frecventând cursurile de doctorat la secţia istorică, specialitatea Patrologie şi Literatură Postpatristică unde a obţinut titlul academic de “Doctor în Teologie” în 1975, cu teza “Teologia muncii la Sfântul Ioan Gură de Aur şi actualitatea ei”. Între 1977-1978 a făcut studii de specializare post-doctorale la Facultăţile de Teologie protestantă din Geneva şi Neuchâtel (Elveţia).
Din 1952 şi până în 1996, activitatea părintelui Constantin Voicu a constat în îndeplinirea cu multă abnegaţie şi dăruire a mai multor funcţii şi responsabilităţi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, devenit apoi Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”, din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Astfel, în perioada 1952-1959 a fost bibliotecar al Bibliotecii mitropolitane, iar din 1959 până în 1973 a îndeplinit funcţia de secretar-şef la Institutul Teologic Universitar. În 1973 a ocupat prin concurs postul de lector la disciplina Patrologie şi Literatură Postpatristică, iar în 1975 a devenit conferenţiar. S-a titularizat ca profesor universitar la aceeaşi catedră în 1976. În perioada 1976-1979 a îndeplinit şi funcţia de prorector, iar în perioada 1979-1992 a avut înalta demnitate de rector al acestui renumit şi străvechi aşezământ de cultură teologică.
În perioada în care a condus în calitate de prorector şi rector a pus mult suflet şi devotament pentru buna desfăşurare a activităţii Institutului, ajutând la promovarea mai multor cadre didactice tinere, bine pregătite, care au reuşit să menţină la aceeaşi cotă înaltă învăţământul teologic sibian, a cărui faimă a fost şi este recunoscută nu numai în ţară, ci şi în străinătate.
Perioada anilor 1979 — decembrie 1989 a fost una extrem de dificilă pentru Biserică în general şi pentru învăţământul teologic în special. În ciuda acestor greutăţi, părintele Voicu a făcut dovada unei înalte şi abile diplomaţii bisericeşti, reuşind cu ajutorul lui Dumnezeu să rezolve într-un mod benefic şi fericit toate problemele care s-au ivit. Deşi autorităţile comuniste au încercat să reducă numărul studenţilor teologi şi să limiteze accesul tinerilor spre Teologie, a reuşit să dejoace acest plan, ajutând totodată, pe foarte mulţi preoţi şi călugări să-şi completeze studiile teologice universitare la forma fără frecvenţă. Graţie calităţilor sale intelectuale, morale şi diplomatice deosebite, a condus Institutul Teologic de atunci şi a reprezentat Biserica în diferite împrejurări de aşa manieră încât idealurile şi interesele Bisericii şi învăţământului teologic ortodox să nu aibă nimic de suferit, ba mai mult, chiar să prospere.
Aproape zece ani din perioada care a condus în calitate de rector, a lucrat şi colaborat cu vrednicul de pomenire Mitropolitul Antonie Plămădeală, personalitate de o aleasă cultură, teolog erudit şi ctitor de vocaţie. Împreună au reuşit, după mari şi susţinute eforturi, să obţină în 1984 dreptul pentru Institutul Teologic din Sibiu de a organiza cursuri de doctorat şi de a acorda titlul academic de doctor în Teologie.
După decembrie 1989 a reuşit într-o perioadă foarte scurtă să integreze Institutul Teologic în cadrul Universităţii „Lucian Blaga”. În 1996 a fost ales decan la noua Facultate de Teologie a Universităţii „1 Decembrie” din Alba-Iulia, aşezământ la a cărui înfiinţare a avut un aport deosebit. Din primăvara anului 2000 devine decanul Facultăţii de Teologie a Universităţii din Oradea. Legăturile sale cu Oradea au fost mult mai vechi, deoarece a activat şi anterior, în calitate de profesor asociat la această facultate.
A îndrumat şi finalizat pregătirea a peste 100 de doctoranzi, iar din 1976 şi până la finele anului 2014 a făcut parte din peste 200 comisii de examen pentru acordarea titlului de doctor, nu numai în Teologie, ci şi pentru alte ştiinţe, precum Filozofie şi Istorie, din marile centre universitare din ţară. A fost membru în Comisia de Atestare a Diplomelor şi Titlurilor Universitare şi a CNCSIS-ului, comisii care au funcţionat în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. În 2004 a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de ofiţer din partea Preşedenţiei României. Ca o recunoaştere a meritelor sale incontestabile pe tărâm didactic şi ştiinţific, la 7 decembrie 2004, Universitatea din Oradea, în cadrul unei ceremonii emoţionante, desfăşurate în Aula Magna, i-a decernat părintelui Constantin Voicu, titlul de “Doctor Honoris Causa”. În 2012 şi Universitatea „1 Decembrie” din Alba-Iulia, la propunerea Facultăţii de Teologie i-a conferit acelaşi titlul. A primit cruci patriarhale din partea Patriarhilor Justinian (1976), Justin (1982), Teoctist (1988 şi 2001) şi din partea Preafericitul Părinte Daniel. De asemenea, Sanctitatea Sa, Demetrios I, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol i-a conferit crucea patriarhală.
În anul 2007, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în semn de preţuire pentru activitatea desfăşurată pe tărâm didactic şi bisericesc, i-a conferit distincţia “Crucea Şaguniană pentru clerici”. Părintele Voicu a avut marele privilegiu de a fi ucenicul devotat şi unul dintre apropiaţii Mitropolitului Nicolae Bălan, de la care a învăţat bunătatea, echilibrul, iubirea şi respectul faţă de Dumnezeu, de Biserică şi de oameni, capacitatea de a înţelege realităţile şi problemele oamenilor nu numai cu mintea, ci şi cu inima.
A rămas în conştiinţa şi amintirea generaţiilor de studenţi de la Sibiu ca un adevărat părinte, arătându-le acestora în permanenţă înţelegere, iubire şi bunăvoinţă. Părintele Voicu a înţeles că în relaţiile cu studenţii, colegii şi cu oamenii în general, iubirea înseamnă „suprema responsabilitate pentru altul” şi că atât valorăm ca oameni, câtă bucurie reuşim să facem în jurul nostru.
Lista bibliografică a Părintelui Rector Constantin Voicu însumează zece lucrări în volum şi peste o sută treizeci de studii şi articole publicate în revistele de specialitate din ţară şi străinătate. Între acestea găsim studii de referinţă asupra marilor Sfinţi Părinţi ai Bisericii: Ignatie Teoforul, Policarp al Smirnei, Clement Romanul, Ciprian, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Maxim Mărturisitorul şi Ioan Damaschin, care tratează o serie de aspecte ale teologiei patristice.
Dumnezeu să-l odihnească!
Sursa: mitropolia-ardealului.ro [http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=3486]
