Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” aniversează 12 ani de la înfiinţare

13 Noiembrie 2015
Imaginea a fost ștearsă.Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia aniversează în acest an 12 ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, copiii şi personalul aşezământului au pregătit în această săptămână un program festiv prin care sărbătoresc cei 12 ani de activitate. Manifestările au culminat joi, 12 noiembrie, când aşezământul şi-a deschis porţile pentru parteneri, foşti beneficiari dar şi pentru toţi cei care au dorit să îl viziteze. Cu această ocazie a fost oficiată o slujbă de binecuvântare a aşezământului, invitaţii au vizitat casa, au purtat discuţii, au schimbat impresii şi amintiri. Un moment important a fost şi întâlnirea motivaţională dintre copiii şi tinerii ocrotiţi în prezent în acest centru şi cei care au beneficiat de-a lungul timpului de serviciile oferite de aşezământ. Întâlnirea a fost organizată sub genericul „Aripi pentru viaţă”, iar în cadrul acesteia beneficiarii aşezământului au aflat poveştile de viaţă ale celor care au părăsit sistemul şi şi-au creat o nouă viaţă. Manifestările prilejuite de împlinirea a 10 ani de la înfiinţarea aşezământului s-au încheiat cu o masă festivă.

„Misiunea acestui aşezământ social este de a ocroti copiii orfani sau proveniţi din familii cu probleme sociale având ca scop final dezvoltarea armonioasă a personalităţii acestora sub atenta oblăduire a Bisericii. Încercăm ca prin dragostea pe care le-o oferim să le asigurăm o dezvoltare armonioasă, în care traumele pe care le-au suferit şi lipsa familiei să nu-şi pună amprenta prea adânc pe întreaga lor viaţă. Vă spun că sunt nişte copii minunaţi, foarte talentaţi, care au ajuns să urmeze şcolile potrivite şi au obţinut rezultate bune la învăţătură şi la diferite concursuri. Acum, la ceas aniversar, doresc să mulţumesc Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei şi părintelui consilier social misionar Nicolae Călin Ignat care ne sprijină permanent, partenerilor şi colaboratorilor noştri instituţionali, echipei care lucrează în acest centru şi nu în ultimul rând oamenilor cu suflet mare care ne-au sprijinit de-a lungul timpului”, a spus părintele Marcel Duda coordonatorul Aşezământului Social „Sfântul Vasile cel Mare”.

În cei 12 ani de funcţionare, Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia a oferit ocrotire pentru zeci de copii şi tineri iar peste 20 dintre aceştia au părăsit aşezământul după vârsta de 18 ani şi s-au integrat social.

Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia funcţionează în cadrul reţelei sociale a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia oferind găzduire, servicii educative şi de consiliere pentru 14 copii şi tineri cu vârste între 8 şi 20 de ani. Centrul a fost înfiinţat în anul 2003 în urma unui parteneriat între Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, Consiliul Local Alba Iulia - Serviciul Public de Asistenţă Socială şi Serviciul de Ajutor Maltez din Koblentz Germania.

Biroul de presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba IuliaImaginea a fost ștearsă.Imaginea a fost ștearsă.
Share