24 Noiembrie 2015
Perioada Postului Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos presupune un exercițiu de fortificare spirituală și un prilej oportun de a ne apropia sufletește mai mult față de semenii noștri.
Parohia Ortodoxă ,,Dealul furcilor” din Alba Iulia, păstorită de către Părintele Sebastian Țandea, în colaborare cu Grădinița ,,Dumbrava minunată” ne oferă un frumos model de cooperare între Biserică, Școală și Familie. An de an, în preajma Sfintelor sărbători de Crăciun, copiii de la Așezământul social ,,Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia simt dragostea creștinească cu care sunt înconjurați de către cei de vârsta lor.
Animați de către Părintele Sebastian Țandea și de către educatorii Grădiniței ,,Dumbrava minunată”, micuții creștini, prin purtarea de grijă a părinților lor, oferă daruri de sărbătoare prietenilor lor ocrotiți în Așezământul social ,,Sfântul Vasile cel Mare”. Un asemenea gest mic înalță o inimă mare, iar copiii familiilor din parohia ,,Dealul furcilor” învață de la o vârstă fragedă altruismul și dragostea față de aproapele, depășind, totodată, tentațiile egoismului și indiferentismului față de cei aflați în nevoie.
Pentru copiii Așezământului ,,Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia acest gest nobil și creștinesc nu înseamnă doar un prilej de bucurie și un zâmbet luminos, ci un imens impuls spre integrarea în societate și o încredere susținută că prin perseverență și prin asumarea învățăturilor evanghelice vor reuși ca viețile lor să devină oaze de lumină și speranță. Această colaborare roditoare între Biserică, Școală și Familie, pe de o parte și Așezământul social ,,Sfântul Vasile cel Mare” pe de altă parte, sădește în inima copiilor parohiei realitatea că ,,dăruind vor dobândi”, iar copiii ocrotiți în așezământ învață că dobândind, vor dărui la rândul lor.
Pr. Duda Marcel