25 Noiembrie 2015
Sărbătoarea bisericii Sfânta Ecaterina din Alba Iulia a început aseară iar astăzi Sfânta Liturghie de hram a fost săvârşită de Arhipăstorul nostru, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu, înconjurat de un sobor de preoţi.
Piatra de temelia la această biserică s-a pus în anul 1992, iar de la hramul din anul 2009 a început slujirea în biserica propriu-zisă. În prezent s-a finalizat iconostasul, după care va urma pictarea bisericii în tehnica frescă.
Despre viaţa Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina ne-a vorbit Părintele Niculae Popescu:
„Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, tânăra înţeleaptă care a convins 150 de filozofi păgâni să vină la Hristos, a suferit moarte martirică în anul 305. Fiică de neam împărătesc, Ecaterina s-a născut în Alexandria Egiptului şi, datorită studiilor şi înţelepciunii, a ajuns de tânără printre cei mai de seamă înţelepţi ai vremii. Dar mai presus de învăţăturile profane iubea pe Hristos şi Evanghelia Sa, pentru care a fost supusă la chinuri de Maximian.
Tot atunci a fost silită să înfrunte pe cei 150 de filozofi păgâni pe care i-a adus la Hristos. Furios, Maximian a poruncit să fie arşi în foc. După multe chinuri, Sfânta Ecaterina a primit cununa muceniciei, prin tăierea capului. Moaştele Sfintei Muceniţe Ecaterina au fost aflate la sfârşitul secolului al VIII-lea într-o mănăstire din Muntele Sinai zidită de Împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare.