Astăzi, 29 noiembrie, când sunt pomeniţi Sfinţii Mucenici Paramon şi Filumen, Biserica Ortodoxă se află în a 30-a duminică după Rusalii. Pericopa evanghelică rânduită să se citească în cadrul Sfintei Liturghii ne-a prezintat dialogul dintre Mântuitorul Hristos şi dregătorul bogat.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei a fost prezent în această duminică din perioada Octoihului şi a treia din Postul Naşterii Domnului în mijlocul credincioşilor din Sebeș. Arhipăstorul nostru a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Sebeș V din protopopiatul Sebeș. Credincioşii ortodocşi din această parohie se află sub păstorirea părintelui Rablou Gheorghe.
Despre vizita misionară a Ierarhului nostru şi despre această parohie ne-a oferit detalii Părintele paroh:
“Duminică, 29 noiembrie, avem bucuria de a-l primi în mijlocul nostru pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, pentru a săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească.
Parohia noastră a fost înființată în anul 1995 iar eu sunt preot aici de la 1 ianuarie 1996. Am închinat această biserică Tuturor Sfinților, pentru cinstea și respectul care îl avem față de cei care au slujit și au bineplăcut lui Dumnezeu. Hramul acesta este un hram dinamic, întrucât numărul sfinților crește zilnic, cu toți acei care se sfințesc și trec la Domnul.
Lucrările la această biserică au demarat în octombrie 1996. Din 15 august 1999 până în prezent se slujește în demisolul bisericii. În perioada 2000-2011 au fost executate lucrările de zidărie, plăcile, bolțile, turnurile, clopotnița și cupola centrală până la acoperiș.
Din ianuarie 2015 parohiei noastre i s-a adăugat și sectorul II, avându-l ca preot slujitor pe Părintele Ionel Arsu, Protopop de Sebeș.
În încheiere, ne exprimăm încă o dată bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu și invităm cu tot dragul pe toți cei doritori să participe la Sfânta Liturghie arhierească. Bunul Dumnezeu să ne ajute la toți!”