19 Decembrie 2015
Copiii şi tinerii ocrotiţi în cadrul Aşezământului social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia au realizat în preajma sărbătorilor de iarnă felicitări handmade pe care le-au oferit cu drag sponsorilor şi colaboratorilor centrului. Câteva zeci de astfel de felicitări se află expuse la sfârşitul acestei săptămâni la Alba Mall şi pot fi achiziţionate de cei care doresc să susţină activităţile viitoare ale aşezământului social. Standul cu felicitările realizate de aceşti copii rămâne deschis până duminică.
„An de an, în preajma sărbătorilor, copiii noştri realizează astfel de obiecte pe care le oferă drept mulţumire colaboratorilor pentru sprijinul acordat. În acest an ne-am gândit să expunem spre vânzare în scop caritabil câteva lucrări iar banii strânşi îi vom folosi pentru susţinerea activităţilor aşezământului” a precizat părintele Marcel Duda, coordonatorul Aşezământului social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia.
În cadrul Aşezământului Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia sunt ocrotiţi 13 copii şi tineri cu vârste cuprinse între 7 şi 21 de ani care beneficiază de găzduire, servicii educative şi de consiliere. Centrul a fost înfiinţat în urmă cu 12 ani şi a oferit până acum ocrotire pentru zeci de copii, 22 dintre aceştia părăsind aşezământul după vârsta de 18 ani, integrându-se social. Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” din Alba Iulia funcţionează în cadrul reţelei sociale a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în baza unui parteneriat între Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, Consiliul Local Alba Iulia - Serviciul Public de Asistenţă Socială şi Serviciul de Ajutor Maltez din Koblentz Germania.
Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia