12 Februarie 2016
Aşezământul social pentru persoane cu dizabilităţi „Sfântul Meletie” din Alba Iulia şi-a sărbătorit, vineri, 12 februarie, ocrotitorul spiritual – Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei. Programul sărbătorii a început la ora 10.00 cu oficierea Sfintei Liturghii în paraclisul comunităţii persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire, situat în incinta aşezământului social. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi, fiind slujită şi în limbaj mimico – gestual pentru persoanele cu deficienţe de auz. La slujbă au participat aproximativ 100 de persoane, beneficiari ai centrului „Sfântul Meletie”, persoane cu dizabilităţi, persoane cu deficienţe de auz şi vorbire dar şi colaboratori şi invitaţi.
„Aşezământul social pentru persoane cu dizabilităţi „Sfântul Meletie” din Alba Iulia şi-a sărbătorit astăzi ocrotitorul spiritual – Sfântul Ierarh Meletie. Ne îndreptăm astăzi gândurile şi rugăciunile noastre către cei care poartă crucea grea a unor mari suferinţe. Persoanele cu dizabilităţi sunt semenii noştri care au nevoie de grija, ocrotirea şi respectul nostru. Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă derulează activităţi ample în sprijinul persoanelor cu handicap. În prezent sub oblăduirea eparhiei noastre se află centre şcoală specială, locuinţe protejate sau servicii de consiliere şi de îngrijire la domiciliul pentru persoane cu dizabilităţi” a spus părintele Nicolae Călin Ignat consilier social misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei şi preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
La rândul său părintele Petru Haşegan – parohul parohiei comunităţii persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire din Alba Iulia - a vorbit despre cum s-a înfiinţat această comunitate în 2005 şi despre slujirea în limbaj mimico gestual. În urmă cu peste 10 ani, părintele a fost hirotonit preot pentru a sluji special comunităţii surzilor din Alba Iulia.
„Îl sărbătorim astăzi pe ocrotitorul comunităţii noastre. Sfântul Meletie este ocrotitorul bisericii noastre din Alba Iulia în care slujim în limbajul semnelor pentru credincioşii cu deficienţe de auz şi vorbire. Mă bucur că împreună cu aceşti oameni reuşim să îi slujim Domnului şi în acest mod folosind nu cuvintele ci semnele” a spus părintele Petru Haşegan.
Aşezământul social pentru persoane cu handicap „Sfântul Meletie” Alba Iulia a fost înfiinţat în anul 2008 şi funcţionează în cadrul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Primăria Alba Iulia prin Serviciul Public de Asistenţă Socială şi Consiliul Judeţean Alba prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba. Centrul are ca scop creşterea şanselor de integrare socială şi profesională a persoanelor cu handicap. În cadrul acestui centru de zi sunt oferite gratuit servicii de orientare profesională, recuperare – ergoterapie şi kinetoterapie, socializare, consiliere psihologică, asistenţă şi consiliere socială. De asemenea, în clădire funcţionează şi un Paraclis pentru comunitatea persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire precum şi Asociaţia Naţională a Surzilor din România, filiala Alba. De serviciile centrului beneficiază lunar 40 de persoane cu handicap.
Sfântul Meletie – ocrotitorul surzilor
Sfântul Meletie a fost un episcop care a trăit în secolul al IV-lea, iar pentru mărturisirea fără teamă a dreptei credinţe, el a fost exilat de trei ori din scaunul episcopal. Sfântul Ierarh Meletie este socotit ocrotitorul persoanelor cu deficienţe de auz datorită unei întâmplări în care se spune că a fost nevoit să vorbească prin semne despre Sfânta Treime, atunci când un arhidiacon arian i-a astupat gura. În prezent în limbajul mimico-gestual, Sfânta Treime este închipuită prin aceleaşi gesturi săvârşite de sfânt, în urma cu peste un mileniu şi jumătate.
(Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia)