24 Martie 2016
În perioada 25 martie – 10 aprilie 2016, Bazilica Saint-Denys din Argenteuil va avea porțile deschise zilnic între orele 10-22, în așteptarea celor peste 150.000 de pelerini din toată lumea cu ocazia scoaterii la închinare a Sfintei Cămăși a lui Hristos.
Ceea ce face ca evenimentul să fie nu numai remarcabil, prin amploarea mondială, dar și unic, pentru noi, românii, este faptul că, grație intervenției Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, s-a obținut oficierea unei vecernii după tipicul românesc, în limba franceză. Slujba va fi oficiată luni 28 martie, de la ora 17:00, de către Înaltpreasfințitul Părinte Iosif Pop, Mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale.
Pentru prima oară românii vor avea răgazul să vadă ceea ce a fost odată la Ierusalim și nu se mai află nicăieri în lume. Nu mai puțin impresionant este și faptul că pentru creștinii din Răsărit, prin urmare și pentru noi, va fi organizată încă o slujbă marți 5 aprilie, de la ora 19:00.
Tradiția spune că însăși Maica Domnului a fost cea care a țesut Cămașa lui Hristos. Este un fel de cămașă de corp, purtată direct pe piele și care poartă urmele de sînge ale biciuirii și purtării Crucii, vizibile la microscop.
De obicei se păstrează rulată într-o raclă, fără a fi vizibilă în detaliu.
Parte a patrimoniului francez, simbol al unității Apusului și Răsăritului, obiectul de azi nu mai păstrează dimensiunile și forma de odinioară. Aspectul actual este urmare a faptului că în timpul Revoluției franceze, pentru a fi ferită de profanare, a fost tăiată în bucăți și îngropată. Ulterior, reconstituirea nu s-a mai putut face integral. În vederea acestui eveniment, a fost restaurată pe o pînză apropiată ca textură și culoare de piesa originală.
Active news [http://www.activenews.ro/cultura/Eveniment-EXCEPTIONAL.-Pentru-prima-data-o-slujba-ORTODOXA-romaneasca-la-SFANTA-CAMASA-a-lui-HRISTOS.-Programul-complet-al-pelerinajului-131390]