26 Martie 2016
Iubiți fii și fiice duhovnicești,
După modelul trinitar al comuniunii și al iubirii depline, omul trăiește pe acest pământ bucuria părtășiei cu semenii săi, prin taina Bisericii și a familiei. Încă de la începutul creației, acesta a fost binecuvântat de către Creatorul său, primind porunca de a crește în virtute, de a înmulți neamul omenesc și de a stăpâni peste darurile pământului (cf. Fac. 1, 28). În acest fel, omul este chemat de către Dumnezeu să participe împreună cu El la munca Sa procreatoare, prin care umanitatea răspunde chemării divine de a se asemăna Chipului Treimii, din care se reflectă modelul desăvârșit al comuniunii interpersonale eu-tu-el.
În întreaga istorie a Vechiului Testament, Dumnezeu a arătat că El este Stăpânul vieții și al morții și că fără voința divină nu poate exista viață pe acest pământ. Astfel, vedem cum prin intervenția divină este ,,deschis” pântecele Sarrei, soția patriarhului Avraam (cf. Fac. 18, 9-14), pântecele Rahelei, soția patriarhului Iacob (cf. Fac. 30, 22), cum sunt binecuvântate femei precum Ana, mama profetului Samuel (cf. I Rg. 11, 20), mama lui Samson (cf. Jd. 13, 2-24), Elisabeta, mama Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul (cf. Lc. 1, 24) sau chiar Ana, mama Sfintei Fecioare Maria. Rodul pântecelui le-a adus bucurie și sens vieții lor, iar după cuvântul Apostolului neamurilor chiar și mântuirea este mai aproape de ele: ,,Dar ea (femeia n.n.) se va mântui prin naștere de fii, dacă va stărui cu înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie” (I Tim. 2, 15).
Mai mult decât atât, Însuși Dumnezeul nostru, prin Fiul Mântuitor, Persoana a doua a Trinității Sfinte, a hotărât să se nască din femeie, din pururea Fecioara Maria și să Își asume identitatea de om, asemenea nouă, pentru ca simțind slăbiciunile firii, să ne poată oferi ,,tratamentul” Noii Legi, pentru veșnica viață fericită și să ne înalțe în sânurile Tatălui, devenind fiii Săi adoptivi. Nașterea Izbăvitorului nostru a fost prevestită de către Sfântul Ioan Botezătorul încă de pe când se afla în pântecele mamei sale Elisabeta. Simțind prezența lui Hristos, prin venirea Fecioarei Maria în vizită la verișoara sa, Proorocul Ioan a ,,săltat de bucurie în pântece” (Lc. 1, 44).
Viața este un dar sacru pe care îl primește fiecare de la Dumnezeu încă din momentul conceperii, atunci când în sarcina providenței divine apare încă o nouă și unică persoană chemată la îndumnezeire. Marele medic profesor Mina Minovici, prezentând concluziile medicinei, antropologiei și biochimiei, care confirmă faptul că embrionul este viață cu existență și identitate de sine, cu toate drepturile, inclusiv cel la viață, din momentul conceperii, adăuga: ,,Pentru a chezășui soliditatea structurii bazate pe trăinicia nucleului familial, se acordă ființei rodului (qui in utera est) nu o cvasi-personalitate, ci o personalitate legală și o capacitate legală totală”. În consecință, întreruperea cursului normal al sarcinii, este întreruperea vieții unei ființe existente, deci o crimă. Sfântul Ioan Gură de Aur, adresându-se bărbatului femeii care purcede la avort, îi zice: ,,Și sălașul nașterii îl faci sălaș al uciderii. De ce o înarmezi pentru vărsare de sânge pe femeia care a fost menită să nască prunci?”.
Dincolo de implicațiile spirituale și psihologice ale pruncuciderii, societatea românească și cea europeană au intrat într-o ,,iarnă demografică”, care atrage după sine probleme majore de ordin sociologic, economic și politic. Nevoia bătrânului continent de a fi populat ne-a adus, în ultimul deceniu, în fața unor valuri masive de imigranți, care suplinesc deficitul populației creștin-europene, dar care, își impun propria cultură, religie și stil de viață, ostil, uneori, identității europene și naționale. În tradiția seculară a românilor, căsătoria și nașterea pruncilor reprezintă două evenimente capitale din viața unei familii, ce constituiau prilejuri de bucurie deplină pentru întreaga comunitate. Avem nădejde că prin rugăciune și milostivire divină, vom fi părtașii unei ,,primăveri spirituale”, prin care sufletele noastre vor învia întru o conștiință trează și responsabilă față de darurile sfinte pe care le primim, neîncetat, de la Dumnezeu.
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
După modelul trinitar al comuniunii și al iubirii depline, omul trăiește pe acest pământ bucuria părtășiei cu semenii săi, prin taina Bisericii și a familiei. Încă de la începutul creației, acesta a fost binecuvântat de către Creatorul său, primind porunca de a crește în virtute, de a înmulți neamul omenesc și de a stăpâni peste darurile pământului (cf. Fac. 1, 28). În acest fel, omul este chemat de către Dumnezeu să participe împreună cu El la munca Sa procreatoare, prin care umanitatea răspunde chemării divine de a se asemăna Chipului Treimii, din care se reflectă modelul desăvârșit al comuniunii interpersonale eu-tu-el.
În întreaga istorie a Vechiului Testament, Dumnezeu a arătat că El este Stăpânul vieții și al morții și că fără voința divină nu poate exista viață pe acest pământ. Astfel, vedem cum prin intervenția divină este ,,deschis” pântecele Sarrei, soția patriarhului Avraam (cf. Fac. 18, 9-14), pântecele Rahelei, soția patriarhului Iacob (cf. Fac. 30, 22), cum sunt binecuvântate femei precum Ana, mama profetului Samuel (cf. I Rg. 11, 20), mama lui Samson (cf. Jd. 13, 2-24), Elisabeta, mama Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul (cf. Lc. 1, 24) sau chiar Ana, mama Sfintei Fecioare Maria. Rodul pântecelui le-a adus bucurie și sens vieții lor, iar după cuvântul Apostolului neamurilor chiar și mântuirea este mai aproape de ele: ,,Dar ea (femeia n.n.) se va mântui prin naștere de fii, dacă va stărui cu înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie” (I Tim. 2, 15).
Mai mult decât atât, Însuși Dumnezeul nostru, prin Fiul Mântuitor, Persoana a doua a Trinității Sfinte, a hotărât să se nască din femeie, din pururea Fecioara Maria și să Își asume identitatea de om, asemenea nouă, pentru ca simțind slăbiciunile firii, să ne poată oferi ,,tratamentul” Noii Legi, pentru veșnica viață fericită și să ne înalțe în sânurile Tatălui, devenind fiii Săi adoptivi. Nașterea Izbăvitorului nostru a fost prevestită de către Sfântul Ioan Botezătorul încă de pe când se afla în pântecele mamei sale Elisabeta. Simțind prezența lui Hristos, prin venirea Fecioarei Maria în vizită la verișoara sa, Proorocul Ioan a ,,săltat de bucurie în pântece” (Lc. 1, 44).
Viața este un dar sacru pe care îl primește fiecare de la Dumnezeu încă din momentul conceperii, atunci când în sarcina providenței divine apare încă o nouă și unică persoană chemată la îndumnezeire. Marele medic profesor Mina Minovici, prezentând concluziile medicinei, antropologiei și biochimiei, care confirmă faptul că embrionul este viață cu existență și identitate de sine, cu toate drepturile, inclusiv cel la viață, din momentul conceperii, adăuga: ,,Pentru a chezășui soliditatea structurii bazate pe trăinicia nucleului familial, se acordă ființei rodului (qui in utera est) nu o cvasi-personalitate, ci o personalitate legală și o capacitate legală totală”. În consecință, întreruperea cursului normal al sarcinii, este întreruperea vieții unei ființe existente, deci o crimă. Sfântul Ioan Gură de Aur, adresându-se bărbatului femeii care purcede la avort, îi zice: ,,Și sălașul nașterii îl faci sălaș al uciderii. De ce o înarmezi pentru vărsare de sânge pe femeia care a fost menită să nască prunci?”.
Dincolo de implicațiile spirituale și psihologice ale pruncuciderii, societatea românească și cea europeană au intrat într-o ,,iarnă demografică”, care atrage după sine probleme majore de ordin sociologic, economic și politic. Nevoia bătrânului continent de a fi populat ne-a adus, în ultimul deceniu, în fața unor valuri masive de imigranți, care suplinesc deficitul populației creștin-europene, dar care, își impun propria cultură, religie și stil de viață, ostil, uneori, identității europene și naționale. În tradiția seculară a românilor, căsătoria și nașterea pruncilor reprezintă două evenimente capitale din viața unei familii, ce constituiau prilejuri de bucurie deplină pentru întreaga comunitate. Avem nădejde că prin rugăciune și milostivire divină, vom fi părtașii unei ,,primăveri spirituale”, prin care sufletele noastre vor învia întru o conștiință trează și responsabilă față de darurile sfinte pe care le primim, neîncetat, de la Dumnezeu.
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
