Sărbătoarea Bunei Vestiri la Mănăstirea Pătrângeni

26 Martie 2016
Imaginea a fost ștearsă.În fiecare an, de praznicul Bunei Vestiri, vatra monahală de la Mănăstirea Pătrângeni, protopopiatul Alba Iulia, îmbracă haine de aleasă sărbătoare cu ocazia hramului. Întâistătătorul eparhiei, Înaltpreasfinţitul Irineu a celebrat Dumnezeiasca Liturghie fiind înconjurat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de misiune al Centrului eparhial, iar un grup de elevi din oraşul Zlatna au interpretat mai multe pricesne închinate Maicii Domnului. La momentul potrivit, tânărul teolog Marius Seicean a fost hirotonit întru diacon.

Atmosfera duhovnicească a fost încununată prin cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu care a vorbit despre sărbătoarea Bunei Vestiri, ca fiind un praznic al rugăciunii, al frumuseţii şi al bucuriei. Ierarhul a explicat cele trei virtuţi care se oglindesc în persoana Mariei, Maica lui Hristos Dumnezeu. Îngerul Gavriil i-a adus vestea cea bună că va naşte un Fiu, tocmai când aceasta se afla la rugăciune. Sfântul Dionisie Aropagitul, vorbeşte despre înfăţişarea şi purtarea ei ca fiind atât de dumnezeieşti. Bucuria acestei zile alese este dată de cuvintele adresate de Arhanghel: „Bucură-te!”.

Frumoasă Mănăstire de la Pătrânjeni s-a ridicat pe vatra unei foste aşezări monahale distrusă de cruzimea generalul austriac Bucow. În anul 1993 lăcașul de cult a fost reînființat, iar în prezent cuprinde biserica veche din 1910, biserica nouă, un corp de chilii, sala de conferințe, trapeza și un frumos altar de vară. Din anul 2005 biserica veche a intrat într-un amplu proces de restaurare, iar un an mai târziu, a fost împodobită cu pictură în tehnica fresco. În anul 2013, Înaltpreasfinţitul Irineu a târnosit Paraclisul cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”.

Pr. Bogdan Avram
Share