21 Aprilie 2016
Astăzi, 21 aprilie, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei efectuează o serie de vizite canonice, în câteva parohii din protopopiatul Târgu-Mureş.
Periplul pastoral misionar vizează buna rânduială şi organizare administrativă precum şi dinamizarea vieţii spirituale în parohii. Vizitele Înaltpreasfinţiei sale au rolul de a sedimenta în conştiinţa pastorală a preoţilor rolul şi importanţa lor în lucrarea pe care o fac, cu atâta jertfă, în ogorul Bisericii strămoşeşti.
Arhipăstorul nostru se întâlneşte cu preoţii parohi şi credincioşii păstoriţi, cărora le va pune la suflet îndemnuri duhovniceşti, folositoare pentru viaţa misionară şi în slujirea pastorală pe care o au. Prin cuvintele ziditoare de suflet, Înaltpreasfinţia Sa, ne îndrumă să luptăm, cu toată forţa duhovnicească, pentru menţinerea trează a conştiinţei, a valorilor creştine şi a focului viu al credinţei dreptmăritoare, pentru a deveni veritabili mărturisitori ai Domnului nostru Iisus Hristos într-o lume tot mai pierdută în ignoranţă şi necredinţă.
În desfăşurarea acestui itinerar pastoral Înaltpreasfinţitul va fi prezent în parohiile: Corunca, Târgu Mureş V, Târgu Mureş XV, Parohia Sfântul Arhanghel Mihail din Târgu Mureş şi Parohia Buna Vestire din Târgu Mureş.
Întâistătătorul nostru îi provoacă pe preoţii comunităţilor creştine la un dialog deschis legat de greutăţile pe care le întâmpină în parohie şi le oferă atât sfaturi practice, cât şi soluţii spirituale pentru a trăi o viaţă în demnitate, rugăciune şi ascultare desăvârşită de Biserică, ,,Trupul lui Hristos”.