13 Aprilie 2014
Duminica Floriilor este punct de început al privegherii pentru adâncirea în gândurile prăznuitoare ale evenimentelor care ţin de mântuirea noastră. De fapt, Duminica Floriilor sau Duminica Stâlparilor este precedată de sâmbăta lui Lazăr, în care Biserica pomeneşte învierea lui Lazăr făcută de Domnul nostru Iisus Hristos şi care are legătură şi cu Duminica Stâlparilor, în înţelesul că primirea triumfală ce I s-a făcut Domnului Hristos, care a intrat în Ierusalim ca Împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinată cumva şi de învierea Sfântului şi dreptului Lazăr, de minunea premergătoare primirii triumfale a Domnului în Ierusalim.
De aceea Biserica şi zice, vorbim cu Domnul Hristos şi în sâmbăta premergătoare Duminicii Floriilor, şi în Duminica Floriilor, zice exprimând prin alcătuirea Bisericii următoarele cuvinte: "Învierea cea de obşte mai înainte de patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai înviat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi ca pruncii semnele biruinţei purtând, Ţie biruitorului morţii strigăm: Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat Cel Ce vii intru numele Domnului". Aducem în actualitatea noastră un eveniment petrecut in vremea propovăduirii Domnului nostru Iisus Hristos şi participăm şi noi la el în vremea noastră. Îl avem în faţă pe Mântuitorul care intră în Ierusalim, călare fiind pe mânzul asinei, cum spune proorocia. Şi noi îl întâmpinăm pe Domnul nostru Iisus Hristos cu crengi înverzite şi cu inima primitoare, ca Domnul Hristos să nu intre numai în Ierusalimul cel pământesc, ci mai ales în Ierusalimul sufletului nostru, Ierusalim însemnând cetatea păcii sfinte, pacea sfânta.
Aducem şi noi Mântuitorului laudă, aşa cum i-au adus pruncii din Ierusalim când au zis: "Osana celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat Cel Ce vii intru numele Domnului" (Mt. 21, 9), iar Domnul nostru Iisus Hristos s-a îndreptat spre Templul din Ierusalim unde a făcut minuni. Aşteptăm ca şi în sufletul nostru să intre Mântuitorul nostru Iisus Hristos ca într-un lăcaş al Său, ca într-un templu şi să vindece neputinţele noastre. De aceea zicem cu Biserica: "Învierea cea de obşte mai înainte de patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai înviat Hristoase Dumnezeule". Şi din partea noastră spunem: "Pentru aceasta şi noi ca pruncii" - se înţelege de odinioară - "semnele biruinţei purtând", - semnele Învierii, arătată în viaţa cea nouă din crengile pe care le avem în mână sau măcar în conştiinţă - "Ţie biruitorului morţii strigăm: Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului". Şi adăugăm: Vino şi în viaţa noastră, în conştiinţa noastră, vino şi ne ajută să-Ţi aducem tot mai multa mărire, să conştientizam tot mai mult binefacerile Tale.
(din cartea Întâmpinări, interviuri cu Părintele Teofil Părăian realizată de Părintele Sabin Vodă, Sophia, 2000)