15 Aprilie 2014
Sfânta şi Marea Marţi este cea de-a doua zi din Săptămâna Sfintelor Patimi. Şi astăzi se oficiază Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite şi se rosteşte rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.
Sfânta şi Marea Marţi ne pregăteşte pentru intrarea în cămara Mântuitorului cu două parabole eshatologice – parabola celor 10 fecioare şi parabola talanţilor.
Prima pildă asemuieşte intrarea în viaţa veşnică cu o nuntă. Hristos este Mirele care ne cheamă pe toţi la ospăţul Său de nuntă, dar pentru a intra împreună cu Mirele, trebuie îndeplinite condiţiile arătate în parabola celor zece fecioare: priveghere, feciorie şi untdelemn în candele. Despre veghere şi curăţie ne-a învăţat pe larg sfânta şi marea Luni, acum se stăruie îndeosebi asupra untdelemnului. Sfinţii Părinţi înţeleg prin untdelemnul din candele fecioarelor ca fiind milostenia şi harul Duhului Sfânt. O faptă bună pentru a fi virtuoasă are nevoie de o garanţie că scopul ei duce la Dumnezeu.
Rostul acestei pilde la sfârşitul postului nu-i greu de ghicit. În curgerea postului omul este mai atent la ostenelile cele trupeşti: post, nevoinţă, metanii, care bine făcute duc la subţierea trupului, la curăţa, la feciorie, fecioria fiind o sinteză a virtuţilor trupeşti. Ea oglindeşte chipul cel din afară, forma virtuţii. Milostenia însă ca dragoste de Dumnezeu şi de aproapele oglindeşte mai ales faţa lăuntrică a virtuţii, scopul ei. Adevărata virtute trebuie să le unească pe amândouă: ostenelile trupeşti cu virtuţile sufleteşti.
Cea de-a doua pildă – a talanţilor – ne atrage luare aminte mai ales asupra a două lucruri: omul este dator să fie virtuos – adică să-şi înmulţească talanţii, iar pe de altă parte trebuie să ştie că această înmulţire este o împreună-lucrare cu Dumnezeu. Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeieştii Părinţi pilda celor zece fecioare, împreună cu cea a talanţilor, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru că neştiută este ziua şi ceasul sfârşitului vieţii.
Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom îngriji de celelalte, şi mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi ruşinaţi. Şi într-adevăr nu-i lucru mai ruşinos ca fecioria să fie biruită de bani. Tot astfel prin istoria vieţii lui Iosif suntem îndemnaţi să trăim în curăţie, iar prin minunea uscării smochinului să aducem rod duhovnicesc ca să ne numere şi pe noi Hristos împreună cu fecioarele cele înţelepte şi să ne rânduiască în aleasa Lui turmă şi să ne mântuiască iar Condacul zilei ne spune acestea: "La ceasul sfârşitului, suflete, gândind şi de tăierea smochinului temându-te, cu iubire de osteneală lucrează-l, ticăloase, priveghind şi strigând: Să nu rămânem afară de cămara lui Hristos".
Sfânta şi Marea Marţi ne pregăteşte pentru intrarea în cămara Mântuitorului cu două parabole eshatologice – parabola celor 10 fecioare şi parabola talanţilor.
Prima pildă asemuieşte intrarea în viaţa veşnică cu o nuntă. Hristos este Mirele care ne cheamă pe toţi la ospăţul Său de nuntă, dar pentru a intra împreună cu Mirele, trebuie îndeplinite condiţiile arătate în parabola celor zece fecioare: priveghere, feciorie şi untdelemn în candele. Despre veghere şi curăţie ne-a învăţat pe larg sfânta şi marea Luni, acum se stăruie îndeosebi asupra untdelemnului. Sfinţii Părinţi înţeleg prin untdelemnul din candele fecioarelor ca fiind milostenia şi harul Duhului Sfânt. O faptă bună pentru a fi virtuoasă are nevoie de o garanţie că scopul ei duce la Dumnezeu.
Rostul acestei pilde la sfârşitul postului nu-i greu de ghicit. În curgerea postului omul este mai atent la ostenelile cele trupeşti: post, nevoinţă, metanii, care bine făcute duc la subţierea trupului, la curăţa, la feciorie, fecioria fiind o sinteză a virtuţilor trupeşti. Ea oglindeşte chipul cel din afară, forma virtuţii. Milostenia însă ca dragoste de Dumnezeu şi de aproapele oglindeşte mai ales faţa lăuntrică a virtuţii, scopul ei. Adevărata virtute trebuie să le unească pe amândouă: ostenelile trupeşti cu virtuţile sufleteşti.
Cea de-a doua pildă – a talanţilor – ne atrage luare aminte mai ales asupra a două lucruri: omul este dator să fie virtuos – adică să-şi înmulţească talanţii, iar pe de altă parte trebuie să ştie că această înmulţire este o împreună-lucrare cu Dumnezeu. Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeieştii Părinţi pilda celor zece fecioare, împreună cu cea a talanţilor, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru că neştiută este ziua şi ceasul sfârşitului vieţii.
Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom îngriji de celelalte, şi mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi ruşinaţi. Şi într-adevăr nu-i lucru mai ruşinos ca fecioria să fie biruită de bani. Tot astfel prin istoria vieţii lui Iosif suntem îndemnaţi să trăim în curăţie, iar prin minunea uscării smochinului să aducem rod duhovnicesc ca să ne numere şi pe noi Hristos împreună cu fecioarele cele înţelepte şi să ne rânduiască în aleasa Lui turmă şi să ne mântuiască iar Condacul zilei ne spune acestea: "La ceasul sfârşitului, suflete, gândind şi de tăierea smochinului temându-te, cu iubire de osteneală lucrează-l, ticăloase, priveghind şi strigând: Să nu rămânem afară de cămara lui Hristos".
