Moaştele Sfântului Iustin Popovici vor fi exhumate şi expuse spre închinare

15 Aprilie 2014
Cu ocazia sărbătorii Bunei Vestiri (în calendarul iulian, ţinut de Biserica Ortodoxă Sârba), ziua în care s-a născut şi a trecut la Dumnezeu Sfântul Iustin Popovici, la Mănăstirea Celije, unde a trăit marele teolog sârb, s-a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească prezidată de Episcopul Milutin.

Episcopul, în omilia sa, a amintit credincioşilor şi preoţilor prezenţi despre afirmaţia fundamentală a Sfântului Iustin: “Nu există om fără Dumnezeul Om”. “În acest loc, Sfântul a plâns şi a tunat pentru pocăinţă. El ne-a lăsat Buna Vestire că trebuie să ne adunăm aici, că nu trebuie să fim dezbinaţi şi să urâm pe nimeni”, a adăugat ierarhul.

În această zi, de 7 aprilie, s-a anunţat oficial exhumarea sfintelor moaşte ale Sfântului Iustin Popovici, care va avea loc cu două zile înainte de sărbătoarea sa (14 iunie) cu binecuvântarea Preafericitului Irineu, Patriarhul Serbiei.

Moaştele vor fi puse într-o raclă din lemn de cedru şi aduse în biserica mănăstirii. Această exhumare va fi urmată de o adunare pan-ortodoxă la care vor participa toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe Sârbe şi oaspeţi din toate Bisericile ortodoxe locale.

În acest an se împlinesc 120 de ani de la naşterea în această lume a Sfântului Iustin Popovici şi 35 de ani de la naşterea lui întru veşnicie.

Sfântul Iustin a fost stareţ al Mănăstirii Celije timp de 31 de ani şi unul dintre cei mai mari teologi ai Ortodoxiei veacului 20. El a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe în 2 mai 2010.

Sursa: doxologia.ro [http://www.doxologia.ro/ortodoxia-lume/moastele-sfantului-iustin-popovici-vor-fi-exhumate-expuse-spre-inchinare]
Share