Duminică, 29 mai 2016, în Parohia Ortodoxă Teiuş I, cu hramul „Sfânta Treime”, unde paroh este Părintele Ştefan Bretoiu, în cadrul Dumnezeieştii Liturghii, a avut loc susţinerea catehezei „Înălţarea lui Hristos la Ceruri, împlinirea menirii lui Adam”.
Subiectul a fost ales avându-se în vedere apropiatul Praznic al Înălţării Domnului. Astfel, în cateheză, s-a subliniat ideea că, deşi Adam a eşuat în demersul său de înduhovnicire, Hristos, Noul Adam, prin întreaga Sa opera mântuitoare, şi, în cazul de faţă, prin înălţarea cu trupul la Cer, reface traiectoria întreruptă de greşeala primului om, şi, mai mult, duce firea umană îndumnezeită în Sfânta Treime. De aici,uşor ne putem da seama că scopul nostru pe pământ, ca oameni chemaţi la mântuire, este Cerul.
Îi mulţumim Părintelui Ştefan pentru invitaţie, şi îi dorim, în continuare, mult spor în creşterea duhovnicească a enoriaşilor încredinţaţi păstoririi.
Preot Florin Parasca
Inspector pentru Cateheza parohială