Sfânta şi Marea Miercuri – vânzarea lui Iuda şi femeia păcătoasă

În Sfânta şi Marea Miercuri, Denia aduce în prim plan două personaje opuse: Iuda, apostolul, care a devenit vânzător, şi femeia păcătoasă care spăla picioarele lui Hristos cu lacrimi de pocăinţă şi Îl unge pe Hristos cu mir de mare preţ, ca înainte de îngropare.

Cumpăna celor două prăznuiri ale zilei: păcătoasa – ucenicul Iuda, este răsturnată de pocăinţă. Păcătoasa se află în starea cea mai de jos a căderii: desfrânarea, iar Iuda în starea cea mai de cinste: ucenic al Stapânului. Pe aceea, pocăinţa o ridică şi o face mironosiţă, iar pe ucenic, lipsa ei îl coboară la cea mai de jos cădere, îl face trădător şi-l duce la spânzurătoare. Această răsturnare ne umple de teamă şi îngrijorare pentru mântuirea noastră, dar totodată şi de mare încredere şi nădejde, pentru puterea cea mare a pocăinţei ce ne stă la îndemână. Pomenirea păcătoasei şi a vânzării lui Iuda în această zi are un îndoit tâlc. Ne apropiem de Sfintele Paşti, după o îndelungată vreme de pregătiri cu multe osteneli. Să nu fim fără de grijă deoarece o neatenţie ne poate pierde toată agoniseala sufletului, ca ucenicului celui iubitor de arginţi. Tot aşa, cel împovărat cu multe păcate şi depărtat de Dumnezeu are şi el o pricină de nădejde. O pocăinţă sinceră, din adâncul inimii şi cu lepădare de păcatele săvârşite îl poate învrednici de iertare, ca pe păcătoasa care căzuse în multe păcate. Cu frică şi cu nădejde se lucrează mântuirea. Cu frica pentru nestatornicia şi şubrezenia firii noastre, cu nădejde în puterea pocăinţei ce ne stă la îndemna şi în nemărginita milostivire a lui Dumnezeu, înaintea cărora nici un păcat nu rezistă.

Miercurea cea mare este întunecată de târgul lui Iuda şi de hotărârea cărturarilor şi a fariseilor de a ucide pe Domnul. Pentru fapta atât de josnică a ucenicului şi a poporului iudeu care s-a lepădat de Mesia Cel atât de mult aşteptat, Biserica se va îndolia în toate miercurile din curgerea anului cu post şi cu întristare şi aceasta deoarece păcatul vânzării şi lepădării de Stăpânul nu s-a consumat cu moartea lui Iuda, ci se continuă peste veacuri şi apasă cu aceeaşi greutate şi asupra creştinilor. Fiindcă şi noi după ce ne-am învrednicit de darurile cele mari ale Stapânului: răscumpărarea, înfierea, cinstea de ucenic, târguim pe Domnul pe bani şi pe un preţ de nimic, adică pe grijile cele zădarnice ale veacului de acum.