17 Aprilie 2014
Biserica Ortodoxă se află astăzi, 17 aprilie 2012, în Joia Mare. Sinaxarul Triodului din Sfânta şi Marea zi de Joi a săptămânii Patimilor, urmând predaniile dumnezeieştilor Apostoli şi ale Sfintelor Evanghelii, ne-a lăsat spre prăznuire patru evenimente: Spălarea picioarelor ucenicilor; Cina cea de Taină; Rugăciunea cea mai presus de fire; Vânzarea Domnului.
Făcând referire la Cina cea de Taină trebuie să menţionăm că la acel moment îşi are originea Sfânta Liturghie, aceasta fiind instituită de către Mântuitorul Iisus Hristos. Ceea ce a făcut El atunci constituie elementul esenţial, şi sâmburele originar din care s-a dezvoltat treptat toată rânduiala de mai târziu a Sfintei Liturghii. Sfânta Liturghie a fost întemeiată de Hristos Domnul în seara Cinei celei de Taină, când a binecuvântat pâinea şi a dat-o Sfinţilor Apostoli, zicând: «Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu..,» apoi a binecuvântat paharul de vin, pe care l-a dat Sfinţilor Apostoli, zicând: «Beţi dintru acesta toţi...», adăugând porunca: «Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea»(Matei XXVI, 26-28; Marcu XIV, 22-24; Luca XXII, 19-20 şi I Cor. XI, 23-25) pentru ca de roadele jertfei să beneficieze întreaga omenire până la sfârşitul veacurilor. Prin cuvintele de mai sus. Mântuitorul împuterniceşte pe Sfinţii Apostoli de a săvârşi jertfa cea nouă, obligându-i să o facă spre aducere aminte de patimile şi jertfa Lui. La rândul lor, Sf. Apostoli au transmis acest drept arhiereilor şi preoţilor, ca urmaşi legitimi ai lor.
Cuvântul «liturghie», după cum aflăm din Manualul de Liturgica Teoretică, grecii înţelegeau orice lucrare publică sau orice lucru făcut în folosul statului sau al obştei. În creştinism, această numire a fost dată mai întâi tuturor actelor de cult săvârşite de către preoţi şi leviţi în cultul Vechiului Testament (Luca I, 23 şi Evrei IX, 21). Mai târziu s-a dat numirea de liturghie tuturor slujbelor religioase din cultul creştin, ca apoi înţelesul cuvântului să se restrângă numai la acea slujbă religioasă în cadrul căreia are loc prefacerea Cinstitelor Daruri în Trupul şi Sângele Mântuitorului, adică săvârşirea Sfintei Euharistii şi împărtăşirea credincioşilor cu Sfintele Daruri.
Sfânta Liturghie este slujba cea mai sfântă, prin care Biserica creştină aduce lui Dumnezeu prinosul ei de recunoştinţă şi de cinstire pentru binefacerile primite de la El. Ea este o prelungire sau actualizare a jertfei Mântuitorului pentru mântuirea noastră, dar ritu¬alul sau rânduiala ei simbolizează întreaga viaţă a Mântuitorului, de la naştere şi până la înălţarea Sa la ceruri.
Această sfântă slujbă mijloceşte credincioşilor întâlnirea reală şi adevărată cu Hristos-Mântuitorul, pe care îl avem prezent sub forma pâinii şi a vinului, care, în momentul invocării Duhului Sfânt de către preot, se prefac în Trupul şi Sângele Domnului. De aceea, Sfânta Liturghie ne procură darul cel mai de preț pe care l-a dat Dumnezeu oamenilor şi ea constituie centrul întregului cult divin public ortodox.
În Bisericile ortodoxe se oficiază trei Sfinte Liturghii, şi anume: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, numită şi a Sfântului Grigorie Dialogul.
Făcând referire la Cina cea de Taină trebuie să menţionăm că la acel moment îşi are originea Sfânta Liturghie, aceasta fiind instituită de către Mântuitorul Iisus Hristos. Ceea ce a făcut El atunci constituie elementul esenţial, şi sâmburele originar din care s-a dezvoltat treptat toată rânduiala de mai târziu a Sfintei Liturghii. Sfânta Liturghie a fost întemeiată de Hristos Domnul în seara Cinei celei de Taină, când a binecuvântat pâinea şi a dat-o Sfinţilor Apostoli, zicând: «Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu..,» apoi a binecuvântat paharul de vin, pe care l-a dat Sfinţilor Apostoli, zicând: «Beţi dintru acesta toţi...», adăugând porunca: «Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea»(Matei XXVI, 26-28; Marcu XIV, 22-24; Luca XXII, 19-20 şi I Cor. XI, 23-25) pentru ca de roadele jertfei să beneficieze întreaga omenire până la sfârşitul veacurilor. Prin cuvintele de mai sus. Mântuitorul împuterniceşte pe Sfinţii Apostoli de a săvârşi jertfa cea nouă, obligându-i să o facă spre aducere aminte de patimile şi jertfa Lui. La rândul lor, Sf. Apostoli au transmis acest drept arhiereilor şi preoţilor, ca urmaşi legitimi ai lor.
Cuvântul «liturghie», după cum aflăm din Manualul de Liturgica Teoretică, grecii înţelegeau orice lucrare publică sau orice lucru făcut în folosul statului sau al obştei. În creştinism, această numire a fost dată mai întâi tuturor actelor de cult săvârşite de către preoţi şi leviţi în cultul Vechiului Testament (Luca I, 23 şi Evrei IX, 21). Mai târziu s-a dat numirea de liturghie tuturor slujbelor religioase din cultul creştin, ca apoi înţelesul cuvântului să se restrângă numai la acea slujbă religioasă în cadrul căreia are loc prefacerea Cinstitelor Daruri în Trupul şi Sângele Mântuitorului, adică săvârşirea Sfintei Euharistii şi împărtăşirea credincioşilor cu Sfintele Daruri.
Sfânta Liturghie este slujba cea mai sfântă, prin care Biserica creştină aduce lui Dumnezeu prinosul ei de recunoştinţă şi de cinstire pentru binefacerile primite de la El. Ea este o prelungire sau actualizare a jertfei Mântuitorului pentru mântuirea noastră, dar ritu¬alul sau rânduiala ei simbolizează întreaga viaţă a Mântuitorului, de la naştere şi până la înălţarea Sa la ceruri.
Această sfântă slujbă mijloceşte credincioşilor întâlnirea reală şi adevărată cu Hristos-Mântuitorul, pe care îl avem prezent sub forma pâinii şi a vinului, care, în momentul invocării Duhului Sfânt de către preot, se prefac în Trupul şi Sângele Domnului. De aceea, Sfânta Liturghie ne procură darul cel mai de preț pe care l-a dat Dumnezeu oamenilor şi ea constituie centrul întregului cult divin public ortodox.
În Bisericile ortodoxe se oficiază trei Sfinte Liturghii, şi anume: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, numită şi a Sfântului Grigorie Dialogul.
