23 Iunie 2016
Aşteptaţi de preoţii Sas Teofil şi Rusan Ioan, cei aproximativ 100 de copii, însoţiţi de doamna director Soporan Cornelia şi de cadrele didactice, au participat la Sfânta Liturghie primindu-l pe Hristos în trupurile lor.
Copiilor li s-a vorbit despre "Prietenul cel nevăzut" care este Dumnezeu şi care veghează în permanenţă asupra lor şi al părinţilor.
La finalul întâlnirii, copilaşii au primit din partea preoţilor dulciuri şi iconiţe.
Scopul acestei activităţi este de a-i apropia pe copii de Biserică, de a le insufla valorile credinţei ortodoxe ajutându-i să pornească pe drumul vieţii alături de Hristos.
Preot,
Rusan Ioan