Copiii ocrotiți în cadrul Centrului de Zi pentru copii Sf. Ierarh Nicolae din Roșia de Secaș în excursie pe Valea Oltului

27 Iunie 2016
Sâmbătă, 25 iunie a.c., copiii ocrotiți în cadrul Centrului de Zi pentru copii Sf. Ierarh Nicolae din Roșia de Secaș au participat la excursia organizată pentru ei pe Valea Oltului. Astfel, sub supravegherea atentă a 6 însoțitori de grup, cei 25 de beneficiari ai Centrului de Zi pentru copii, au vizitat și s-au rugat la Mănăstirile: Cozia, Turnu, Dintr-un lemn și Bistrița. În perimetrul acestor vetre monahale au vizitat muzeele mănăstirilor, și-au pus dorințele în fața icoanelor făcătoare de minuni. Copiii Centrului de Zi s-au bucurat de popasurile făcute în orașele Vâlcea și Căciulata, unde nu au ezitat să-și procure suveniruri, iar la întoarcerea spre casă și-au exprimat regretul că o zi atât de frumoasă, cu peisaje și locuri superbe pe care le-au vizitat s-a încheiat prea repede.

Centrul de zi pentru Copii Sf. Ierarh Nicolae Roșia de Secaș a fost înfințat în anul 2004, este coordonat de PC preot Ovidiu-Nicolae Pop, Paroh al parohiei Ortodoxe Roșia de Secaș, și protopop al Protopopiatului Ortodox Blaj. Funcționarea este asigurată printr-un parteneriat încheiat între Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Direcția Generală de Asistență Socială și de Protecție a Copilului Alba, Primăria comunei Roșia de Secaș și Parohia Ortodoxă Roșia de Secaș. Serviciile sociale oferite sunt: sprijin în efectuarea temelor, masă caldă și gustare, consiliere socială, psihologică și pastorală, servicii educative și de socializare.

Coordonator,

Protopop,

Pr. Ovidiu-Nicolae Pop
Share