30 Iunie 2016
De sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Mănăstirea Râmeţ, situată în inima Munţilor Apuseni, şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei, a fost hirotonit diacon tânărul Mihail Irimia. În cuvântul de învăţătură, Întâistătătorul Eparhiei a subliniat rolul pe care l-au avut cei doi mari apostoli în viaţa Bisericii dreptslăvitoare.