Luni, 19 octombrie a.c., în ziua prăznuirii Sfântului Proroc Ioil, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul clericilor din protopopiatul Câmpeni, cu prilejul conferinței preoțești de toamnă.
Luni, 19 octombrie a.c., în ziua prăznuirii Sfântului Proroc Ioil, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul clericilor din protopopiatul Câmpeni, cu prilejul conferinței preoțești de toamnă. Începând cu ora 09.30, la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din parohia Câmpeni Vale, a fost oficiată slujba de Te-Deum de către un sobor de preoți, după care a avut loc derularea lucrărilor în locașul de închinare. Întrunirea s-a desfășurat sub genericul „Dimensiunile esențiale ale misiunii preoțești”, evenimentul încadrându-se astfel în tematica Anului omagial al pastorației părinților și copiilor.
În prima parte a conferinței, părintele protopop Andrei Bâldea a adresat celor prezenți cuvântul de bun venit, după care Întâistătătorul Eparhiei noastre a prezidat lucrările sesiunii. Referatele din cadrul întrunirii au fost susținute de către părintele Călin Paven, preot al parohiei Peleș, părintele Darius Dig, păstor al credincioșilor din parohia Lăzești, și părintele Iulian Dobra, preot al comunității credincioșilor din parohia Dealul Capsei. La final, Părintele Arhiepiscop Irineu le-a adresat clericilor prezenți cuvinte de folos și sfaturi duhovnicești, îndemnându-i să își călăuzească întreaga activitate după principiile Sfintei Evanghelii.