Joi, 24 septembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în parohia Burzonești-Lazuri, protopopiatul Câmpeni, comunitate păstorită de către părintele protopop Andrei Bâldea.
Joi, 24 septembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în parohia Burzonești-Lazuri, protopopiatul Câmpeni, comunitate păstorită de către părintele protopop Andrei Bâldea. Începând cu ora 12.00, în prezența oficialităților locale și a numeroșilor credincioși, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de binecuvântare a capelei mortuare din localitate, după care a rostit un cuvânt de învățătură.
Noul edificiu, situat în proximitatea bisericii parohiale, a fost ridicat pe parcursul ultimelor șase luni de zile, lucrările fiind realizate prin străduința și implicarea deosebită a părintelui paroh. La finalul slujbei, pentru osteneala și râvna de care a dat dovadă în activitatea misionar-pastorală și administrativ-gospodărească, părintele Andrei Bâldea a fost hirotesit întru iconom-stavrofor. De asemenea, ostenitorii care au contribuit la edificarea și înfrumusețarea noii capele mortuare au primit din partea Chiriarhului nostru Diplome de aleasă cinstire.