ASCOR Alba Iulia, implicată în campania națională „Uniți pentru Viață”

Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români organizează în luna martie (fiind luna cu activitățile pro viață) o campanie națională de donare de sânge, intitulată „Uniți pentru viață”, pentru a veni în sprijinul celor aflați în suferință.

Filiala ASCOR Alba Iulia s-a alăturat acestei campanii de susţinere a donării de sânge, iar vineri, 4 martie a.c., voluntari din cadrul asociației au fost prezenți la Centrul de Transfuzie din Alba Iulia, conștientizând faptul că un pacient care mâine trebuie să primească o pungă de sânge are nevoie de acel sânge indiferent dacă există donator sau nu. Dacă am donat o dată în viață nu înseamnă că ne-am încheiat datoria pe care o avem față de aproapele nostru. Este nevoie de sânge constant, și mâine și poimâine. Este nevoie de donatori, și mai ales de donatori fideli, care să doneze sânge periodic. Important de menționat este faptul că un donator nu va salva o singură viață, pentru că dintr-o pungă de sânge se pot salva trei vieți.

Cu prilejul activității de astăzi, părintele profesor Răzvan Brudiu, coordonatorul campaniei, a transmis un mesaj pentru toți cei mai puțin curajoși, îndemnându-i să se alăture acestei acțiuni umanitare chiar astăzi, întrucât gesturile nobile nu trebuie niciodată amânate: „Poate mai mult decât oricând, un gând e mereu prezent în mintea noastră zilele acestea: Fragilitatea vieții e o certitudine doar pentru omul a cărui înțelepciune izvorăște dintr-o credință autentică. Viața nu se trăiește de mai multe ori. Suntem aici doar în trecere. Tocmai de-asta e important ca orice lucru bun pe care îl putem face, să-l facem acum”.

Share