Baia de Arieș: comunitatea, familia și instituțiile – împreună pentru prevenirea adicțiilor

În data de 19 mai 2026, la Baia de Arieș, a avut loc o nouă masă rotundă din cadrul campaniei „Alege viața! Nu dependența!”, cu tema „Strategii de intervenție și suport comunitar în prevenirea adicțiilor”. Întâlnirea a reunit peste 70 de participanți – părinți, cadre didactice, reprezentanți ai comunității locale și ai instituțiilor județene partenere – într-un exercițiu comun de înțelegere a semnelor de risc și a pașilor prin care un copil și familia lui pot fi sprijiniți la timp. De această dată, discuțiile nu s-au oprit doar la identificarea problemelor, ci au urmărit transformarea lor în reacții clare, pornind de la reperele propuse în Ghidul «Împreună pentru acasă»: ce observăm, când intervenim, care este primul pas și cum păstrăm sprijinul după primul contact.

În deschidere, doamna Liliana Negruț, Director Executiv în cadrul Consiliului Județean Alba, a mulțumit pentru implicarea în aceste activități și pentru prezența participanților, subliniind importanța unor astfel de întâlniri pentru întărirea legăturii dintre familie, școală, comunitate și instituții. În același cadru, părintele paroh Ionel Nicoară, gazda întâlnirii, a arătat că aceste momente ajută comunitatea să fie mai atentă, mai implicată și mai aproape de persoanele care trec prin situații legate de adicții. Pornind de la cuvântul psalmistului – „Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu” (Psalmul 142) – părintele a vorbit despre apăsarea lăuntrică a celor care suferă și despre nevoia ca sprijinul să fie oferit cu grijă, apropiere și dragoste față de aproapele aflat în dificultate.

Lucrul aplicat s-a desfășurat în trei ateliere, analizate din trei perspective: Familia, Comunitatea și Sprijinul. Fiecare grup a urmărit aceleași repere de lucru – semnele, momentul de acțiune, primul pas și planul – pentru a vedea cum poate fi construit un răspuns coerent, fără panică, fără rușinare și fără etichetarea copilului sau a familiei.

Atelierul „Familia” a fost coordonat de doamna Felicia-Melania Croitoru, din partea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba, și de doamna Ioana Băbuț, din partea Consiliului Județean Alba. Discuțiile au urmărit ceea ce se vede mai întâi în familie: schimbările de comportament ale copilului, tensiunile dintre părinți și adolescent, dificultatea de a pune limite fără ca dialogul să se transforme în ceartă și nevoia ca părinții să primească sprijin fără să se simtă judecați. Atelierul „Comunitatea” a fost coordonat de domnul Paul Giorgiu, din partea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, și de doamna Maria Roxana Șerdean, din partea Direcției de Sănătate Publică Alba, punând accent pe rolul celor care observă din exterior: școala, vecinii, parohia, colegii sau alți adulți apropiați copilului. Atelierul „Sprijinul” a fost coordonat de doamna Mihaela-Nadia Sava, din partea Centrului de Sănătate Mintală pentru Prevenirea și Tratarea Adicțiilor Alba, de doamna Mirela Timonea, din partea Consiliului Județean Alba, și de doamna Daniela Truța, Director executiv al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, cu accent pe resursele care pot fi activate concret pentru copil și familie.

În discuțiile din ateliere, ideea de „persoană-lanternă” a fost legată direct de situațiile în care un copil începe să dea semne de risc: oboseală constantă, izolare, timp tot mai mare petrecut online, conflicte acasă, schimbarea anturajului sau prime episoade legate de alcool și vape. În astfel de momente, familia poate ezita să ceară ajutor, din teamă să nu fie judecată, iar școala sau comunitatea pot observa doar fragmente din problemă. De aceea, persoana-lanternă poate fi acel adult de încredere – diriginte, consilier școlar, preot, medic de familie, asistent social, profesor, rudă sau vecin apropiat – care deschide prima discuție cu grijă, păstrează legătura și ajută copilul și familia să ajungă la sprijinul potrivit, fără rușinare și fără etichetare.

Planul pe 72 de ore și planul pe 14 zile au fost prezentate ca două etape ale aceluiași răspuns: prima, de reacție rapidă, iar a doua, de urmărire și stabilizare. În primele zile, accentul cade pe clarificarea situației – ce s-a schimbat în comportamentul copilului, cum sunt afectate somnul, școala, relația cu părinții, timpul petrecut online, anturajul și eventualele semne legate de alcool sau vape – și pe stabilirea primului contact util, fie cu dirigintele, consilierul școlar, medicul de familie, preotul, serviciul social sau un centru specializat. Apoi, în următoarele două săptămâni, este important ca sprijinul să nu se oprească după prima discuție: se urmărește dacă adolescentul doarme mai bine, dacă revine treptat la activitățile școlare, dacă tensiunile din familie scad, dacă limitele stabilite pot fi respectate și dacă semnele de risc se repetă sau se agravează. În acest fel, intervenția nu rămâne un moment izolat, ci devine un sprijin continuu pentru copil și familie.

Concluziile formulate în cadrul atelierelor vor sprijini etapa următoare a proiectului: construirea Planului Local de Acțiune, pe care Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia îl va propune Structurii Locale de Acțiune a orașului Baia de Arieș. Prin discuțiile purtate și prin chestionarele completate, pot fi conturate mai clar nevoile comunității, resursele existente și pașii care pot fi asumați la nivel local pentru prevenirea adicțiilor în rândul copiilor și adolescenților. În încheiere, doamna Liliana Negruț a amintit rolul participanților de a duce informația mai departe, subliniind, simplu și direct: „Să ne ajutăm comunitatea și copiii”.

Campania „Alege viața! Nu dependența!” se desfășoară în cadrul proiectului „Copii pentru viitor! – Program de suport pentru copil și familie” (SMIS 329525), finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, implementat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Comunei Șona.

Biroul de presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Share