Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în zilele de 14 și 15 august a.c., biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Unirii, municipiul Târgu Mureș, a îmbrăcat straie festive, pentru a celebra cea mai importantă sărbătoare a comunității, hramul locașului de cult, pe care îl frecventează cu atâta râvnă și dragoste față de Hristos și de Maica Sa Preacurată. Intitulată „La Tine vin, Măicuță...”, marea sărbătoare a debutat în data de 14 august, la ceas de seară, când a fost săvârșită slujba Prohodului Maicii Domnului, o slujbă aleasă și emoționantă, dedicată trecerii Maicii Domnului de-a dreapta Fiului Său, Arhiereul cel Veșnic, Iisus Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre.
În zorii zilei de 15 august a.c., când întreaga suflare creștin-ortodoxă cinstește mutarea Maicii Domnului de-a dreapta Preaiubitului Său Fiu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, biserica a devenit neîncăpătoare, credincioșii așteptând cu mare bucurie momentul Ospățului Euharistic pregătit de Însuși Mirele Vieții, Mântuitorul Iisus Hristos. Invitatul special al zilei a fost părintele Vlad Roșu, slujitor la Catedrala mitropolitană „Sfântul Spiridon Nou” – paraclis patriarhal din București și membru în Grupul psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române, care a poposit în mijlocul nostru spre a încununa atmosfera festivă prin oficierea Sfintei Liturghii alături de preoții bisericii noastre și prin rostirea cuvântului de învățătură de înaltă zidire sufletească și duhovnicească. În acest sens, invitatul nostru a expus istoricul prăznuirii sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, dar și viața curată și modestă a celei mai mari dintre Fecioare, cea care „e mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”.
În continuare, părintele Vlad Roșu, împreună cu tinerele interprete de muzică populară de pe Valea Bârgăului, Maria și Andreea Pavelean, au susținut un recital extraordinar de cântece religioase închinate Maicii Domnului. Zilele hramului s-au încheiat, la ceas de seară, în același duh de rugăciune, în cadrul Tainei Sfântului Maslu de obște, oficiat de un sobor de preoți condus de către părintele Răzvan Șulea, protopop al Protopopiatului Ortodox Târgu-Mureș, care a rostit un ales cuvânt de învățătură privind rolul și locul preotului în viața bisericii și a comunității parohiale. Fiind o sărbătoare cu dublă importanță: pe de o parte, cinstind Adormirea Maicii Domnului, iar pe de altă parte, serbând ziua comunității ortodoxe din cartierul Unirii, programul liturgic și cultural-duhovnicesc s-a derulat sub îndemnul „Purtăm IE cu mândrIE de Sântă MărIE”, un număr mare de enoriași îmbrăcând pe parcursul celor două zile cea mai frumoasă haină a neamului românesc – costumul popular/ ia tradițională.
Evenimentul, aflat la cea de-a treia ediție, s-a dorit a fi un prilej de a-i aduce cinstire Maicii Domnului, la care atât enoriașii, cât și invitații noștri, au o evlavie deosebită, dar și de îndrumare duhovnicească și mângâiere sufletească, prin cântare religioasă și cuvânt, spre a spori în credință și rugăciune, mai ales în aceste vremuri de încercare prin care trece întreaga omenire, având nădejdea că numai trăind în profundă comuniune cu Hristos și cu învățăturile evangheliei, asemeni Maicii Domnului, vom birui toate ispitele și tot răul. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Unirii, municipiul Târgu-Mureș, deservește enoriașii parohiilor Târgu-Mureș IV, păstorită de către părintele Vasile Ilieș, și Târgu-Mureș XI, păstorită de părintele Silviu Jimborean, Inspector de tineret pentru județul Mureș în cadrul Eparhiei Alba Iuliei.
Pr. Silviu Jimborean