În cadrul parteneriatului „Școală și Biserică – fundamente ale educației”, încheiat între Parohia Ortodoxă Grebeniș, păstorită de părintele Ionel-Adrian Suciu, și Școala Gimnazială „Vasile Pop”, reprezentată de prof. Dumitrița Pop, directorul instituției de învățământ, s-a desfășurat miercuri, 25 octombrie 2023, o activitate educativ-religioasă dedicată elevilor din localitate. Aceasta a constat într-o vizită la biserica parohială, unde tinerii au fost primiți cu multă căldură de părintele paroh.
Astfel, întâlnirea a debutat la Școala Gimnazială „Vasile Pop” din localitate. În continuare, cei peste 100 de elevi prezenți, însoțiți de cadrele didactice, au efectuat o vizită la biserica parohială. Aici, părintele paroh a susținut o cateheză pe tema „Anului omagial al pastorației persoanelor vârsnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”. La final, tinerii au fost miruiți și au primit o mică gustare din partea parohiei.
Pr. paroh
Ionel-Adrian Suciu