Bucuria Nașterii Mântuitorului, vestită la Centrul eparhial din orașul Marii Uniri

La data de 19 decembrie 2024, Ierarhul Alba Iuliei a primit grupuri de pe întreg cuprinsul Eparhiei Alba Iuliei, la Centrul eparhial. În semn de apreciere și mulțumire, Întâistătătorul Eparhiei noastre le-a oferit daruri tuturor colindătorilor, adresându-le îndemnuri duhovnicești și sfaturi ziditoare de suflet.

Joi, 19 decembrie a.c., cu șase zile înainte de slăvitul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, numeroase cete de colindători de pe raza județelor Alba și Mureș au sosit în vechea Cetate a Bălgradului. Și în această zi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în Salonul oficial al Centrului eparhial din Cetatea Marii Uniri. De la ora 9.00, Întâistătătorul Eparhiei Alba Iuliei a primit cu bucurie cele nouă grupuri de colindători care au transmis vestea Nașterii Domnului.

Cetele de colindători care au fost prezente în orașul Marii Uniri sunt: Corul format din membrii ASCOR Alba Iulia și elevii Grupului vocal „Serenitas” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia, Corul parohiei Sâncel, Grupul vocal al Școlii Gimnaziale „Traian” din Târnăveni, Corul parohiei Lunca Ampoiței, Corul „Ecclesia” al preoților din protopopiatul Reghin, Corul vocal „Te Deum Adoramus” al clericilor din protoieria Luduș, Grupul vocal al cadrelor Inspectoratului de Poliție Județean Alba, ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba și ale Serviciului Județean Anticorupție Alba, Corul de elevi al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia și Grupul vocal „Deus pro nobis” al preoților din protopopiatul Sighișoara.

În semn de binecuvântare și prețuire, Întâistătătorul Eparhiei Alba Iuliei le-a oferit daruri și iconițe tuturor colindătorilor, adresându-le sfaturi folositoare de suflet și gânduri duhovnicești. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părintele Irineu și-a exprimat bucuria prilejuită de prezența în Cetatea Bălgradului a numeroaselor grupuri de colindători care, timp de două zile, au vestit Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos prim minunatele colinde tradiționale interpretate cu însuflețire și emoție sfântă.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Chiriarhul Alba Iuliei a spus: „Când auzim cuvinte ca acestea: «Leru-i, Doamne, ler», «Florile dalbe» sau «Domnului Domn», ne simţim transportaţi în lumea de miracol a sărbătorii de Crăciun. Totodată, noi intrăm în comuniune iubitoare cu strămoşii noştri, care au compus aceste colinde şi le-au dat melodii adecvate. Colindele se înscriu printre dovezile istorice concrete ale existenţei noastre aici. Ele au perpetuat din generaţie în generaţie – pe înţelesul poporului – învăţătura creştină şi au transmis-o, prin viu grai, în melodioasa limbă românească. Realmente, colindul este un ingredient preţios al Legii strămoşeşti”.

Share