Campania „Salvează viața, donează sânge!”, desfășurată la Târgu-Mureș

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, în luna martie a fiecărui an, în toate protopopiatele Arhiepiscopiei Alba Iuliei, se desfășoară o serie de activități pro-viață. Unul dintre aceste proiecte implementate cu succes în cuprinsul Eparhiei noastre este campania de donare de sânge, intitulată „Salvează Viața, donează sânge!”, inițiat cu implicarea Părintelui Arhiepiscop Irineu.

Luni, 21 martie 2022, s-a desfășurat o nouă campanie de donare de sânge. Începând cu ora 10.00, la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Târgu-Mureș, 60 de preoți și credincioși din protopopiatul Târgu-Mureș, însoțiți de Părintele Arhiepiscop Irineu, au donat sânge pentru a veni în ajutorul celor aflați în diferite neputințe trupești sau care au nevoie de intervenții chirurgicale pentru a se putea bucura pe mai departe de darul vieții, oferit de Dumnezeu. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul campaniei „Salvează Viața, donează sânge!”, derulat de către Arhiepiscopia Alba Iuliei în judeţele Alba şi Mureş.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Ierarhul nostru a spus: „Noi, creștinii, ne gândim adeseori că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost atârnat pe crucea Golgotei, sângele curgându-I din corp la picioarele Sale. Sângele Domnului a fost prețul imens pe care El l-a plătit pentru răscumpărarea noastră. Cunoscând această realitate, nu putem să fim indiferenți față de suferința semenilor noștri. Donând sânge, îi putem ajuta pe bolnavi să trăiască. Prin sângele nostru, contribuim, într-adevăr, la ameliorarea stării de sănătate și chiar la vindecarea unui bolnav aflat în suferință. Așa Îl urmăm pe Divinul Răscumpărător, conștienți că noi avem o viață nouă numai prin sângele lui Hristos”.

Programul „Salvează Viața, donează sânge!”, inițiat cu implicarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, face parte din seria acțiunilor pro-viață organizate de către Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei în Luna pentru Viață. Având în vedere nevoia acută de sânge în unitățile medicale din întreaga țară, Eparhia Alba Iuliei a răspuns apelului Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Târgu-Mureş și îi îndeamnă stăruitor pe toți credincioșii să doneze sânge, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții persoanelor aflate în diferite crize generate de situațiile neprevăzute ale vieții.

Share