Campania umanitară „Poți fi și tu înger pentru Carla” s-a încheiat cu succes

Pe parcursul întregii zile de ieri, în apropierea Catedralei Reîntregirii a fost împodobit un brad cu îngeri, realizați de către elevii și profesorii Colegiului Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia, coordonați de către doamnele profesoare Simona Himcinschi & Mihaela Basarabă, și de către tinerii ascoriști albaiulieni, coordonați de către părintele Răzvan Brudiu. De asemenea, alte minunate podoabe, realizate de către artistul Mihai Ariciu, au împodobit bradul Carlei.

Întreaga zi a fost petrecută în atmosfera sărbătorii Nașterii Domnului prin colindele cântate de elevii Colegiului Economic „Dionisie Pop Marțian” și ai Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, conduși de către prof. Daniela Fivi Rus. De asemenea, tinerii ascoriști și grupul de credincioși din Răstolița (jud. Mureș) s-au alăturat cetelor de colindători.

Cei care au dorit să se implice în această cauză umanitară și până acum nu au reușit, o pot face și de acum înainte în contul: RO23BTRLRONCRT0501199601.

Mulțumim tuturor celor care s-au implicat și au făcut posibilă realizarea acestei acțiuni umanitare și, de asemenea, mulțumim tuturor oamenilor cu suflet mare care au achiziționat podoabele handmade contribuind, astfel, la salvarea micuței Carla.

Share