În perioada 12-21 februarie a.c., în municipiul Târgu Mureș, s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a proiectului intitulat „Din suflet pentru viață”. Găzduit de biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Mureș, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Târgu Mureș, dar și de numeroase unități școlare de pe raza urbei târgumureșene:Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Copiilor”, Grădinița cu Program Prelungit „Paradisul Copilăriei”, Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 „Arlechino” și Școala Gimnazială Petelea, proiectul a reunit peste 200 de preșcolari, școlari, cadre didactice și voluntari din Târgu Mureș și din împrejurimi.
Sub atenta îndrumare a cadrelor didactice și a voluntarilor, tineri talentați, înzestrați cu multă imaginație, pricepere și putere de muncă, au confecționat cele mai frumoase și expresive obiecte „vestitoare ale primăverii”: peste 600 de mărțișoare, simboluri ale bucuriei și respectului acestora față de venirea anotimpului renașterii, față de viață în sine și față de cele mai importante femei din viața lor (mama, bunica, sora, colega, vecină etc), mijlocitoare ale vieții. O parte dintre frumoasele creații realizate vor fi oferite doamnelor și domnișoarelor care frecventează slujbele religioase în această perioadă, iar cealaltă parte fac obiectul unui vernisaj cu licitație, organizat în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Unirii, municipiul Târgu Mureș. Acestea vor putea fi achiziționate conform evaluării personale a fiecărui cumpărător. Fondurile ce vor rezulta în urma acestei inițiative vor fi folosite în vederea sprijinirii tinerilor care provin din familii vulnerabile, în risc de abandon școlar.
De asemenea, tinerii au efectuat o vizită de studiu la Muzeul de Etnografie și Artă Populară Târgu Mureș, unde au avut ocazia de a afla chiar de la specialiști, în persoana domnului Liviu Marc și a doamnei Livia Marc, muzeografi, lucruri interesante despre tradițiile de primăvară, costumul popular, dar și despre istoria și apariția mărțișorului, semnificația acestuia și tehnici de realizare a mărțișorului. De asemenea, aceștia au participat la un atelier în cadrul căruia au confecționat mărțișoare tradiționale, din cele două elemente care în tradiția populară semnifică sângele și învierea (firul alb și roșu).
Împreună cu pr. Silviu Jimborean, inspector de tineret pentru județul Mureș în cadrul Eparhiei Alba Iuliei, tinerele vlăstare au discutat despre primăvară ca vreme a renașterii și a cosmetizării sufletului și despre frumusețea naturii în această perioadă a anului, accentuându-se că asemeni arborilor și plantelor, care își leapădă crengile și frunzele uscate, pentru a face loc celor noi, verzi și roditoare, asemeni gospodarilor care își curăță țarinile în vederea pregătirii pentru noul an agricol, suntem datori să procedăm și noi cu sufletele noastre, să le curățim de obiceiurile și păcatele care depun doar murdărie, prin Taina Spovedaniei și a Sfintei Euharistii, prin participarea la chemările bisericii, precum și la cercetarea semenilor și a comunității față de care suntem datori a ne îngriji cum putem mai bine, în acord cu principiile insuflate de învățătură creștină. Tinerii au reușit astfel să conștientizeze că dacă însăși natura, în frumusețea ei idilică, armonios colorată, înfloritoare și plină de mireasmă se pregătește atât de frumos de însăși sărbătoarea învierii depline, a mântuirii și a vieții veșnice, Învierea Domnului, este de neconceput ca noi să purtăm haina murdară și urât mirositoare a păcatului la Întâlnirea cu Iisus Hristos, Arhiereul Veşnic, Biruitorul morţii şi Stăpânitorul vieţii.
Proiectul „Din suflet pentru viață” este o inițiativă a Structurii de tineret pentru județul Mureș din cadrul Departamentului de tineret și Biroului de cateheză al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei și se înscrie în seria activităților dedicate Lunii pentru viață. Proiectul constituie un instrument catehetic complex, ce îmbină în mod armonios activitățile practice și creative cu rugăciunea și discuțiile tematice legate de prețuirea vieții și conștientizarea valorii acesteia, sub toate formele sale (respectul față de femeie – mijlocitoarea vieții, față de familie și societate – locul de dobândire și desfășurare a vieții și, în final, față de cea mai prețioasă creație a lui Dumnezeu – omul, prețuirea și protejarea stării de sănătate, hrana adecvată, respectarea și protejarea mediului înconjurător), ca dar al Tatălui Creator. De asemenea, prin activitățile pe care le punem la dispoziția beneficiarilor se dorește oferirea cadrului adecvat de dezvoltare a abilităților practice ale acestora, capacitatea de a-și transmite emoțiile, dar și de valorificare a creativității și a aptitudinilor artistice ale tinerilor în care ei înșiși descoperă faptul că pot realiza lucruri frumoase și pot deveni modele unii pentru ceilalți.
Activităţile au fost realizate cu sprijinul unor cadre didactice care provin de la unităţile şcolare implicate în cadrul proiectului: doamnele prof. Ioana Maria Bucur (director), Petronela Silvășan și Roxana Gliga, de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Târgu Mureș, doamnele prof. înv. preșcolar Dorina Pop Angela Cătană, de la Grădiniţa „Paradisul Copilăriei” Târgu Mureş, Raluca Matei și Alina Sava, de la Grădiniţa „Lumea Copiilor” Târgu Mureş, respectiv Maria Pop și Simina Radu, de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 „Arlechino” Târgu Mureș, și prof. Carmen Nicoară (director) și Andra Poptamas, de la Școala Gimnazială Petelea.
Prof. Carmen Nicoară