Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în data de 26 mai 2022, s-a desfășurat, în protopopiatul Reghin, cercul pastoral al preoților din parohiile de pe valea Gurghiului și valea Beicii, parohii aparținătoare Centrului cultural-catehetic „Sfântul Ierarh Nicolae”, coordonat de părintele Florin Franc.
Cercul preoțesc s-a desfășurat în biserica de lemn cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din parohia Dulcea și a debutat cu oficierea slujbei de Te-Deum. Dat fiind faptul că anul 2022 este proclamat în Patriarhia Română drept „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști: Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, tema cercului preoțesc a fost în strânsă legătură cu acesta.
La această întâlnire au fost invitați și profesorii de religie care predau la școlile de pe cele două văi, cu scopul de a întări colaborarea dintre Biserică din Școală. Evenimentul a fost moderat de părintele Ovidiu-Dumitru Gliga din parohia Comori, care, după oficierea serviciului religios, a dat cuvântul doamnei profesoare de religie Daniela Crișan, cadru didactic al Școlii Gimnaziale din Ibănești, care a susținut referatul intitulat „Rugăciunea în viața elevilor”. Aceasta a subliniat în cuvântul ei importanța rugăciunii în viața elevilor și mai ales importanța implicării profesorilor de religie în modelarea unor buni creștini, spunând printre altele: „Importanţa pe care profesorul de religie o acordă rugăciunii în plan personal se prelungeşte şi în felul în care se raportează la rugăciunea pe care o rosteşte cu elevii. O rugăciune superficial rostită reflectă şi treapta pe care se află profesorul în relaţia personală cu Dumnezeu, la fel cum o rugăciune în care elevii sunt imprimaţi de momentul pe care îl trăiesc evidenţiază şi faptul că respectiva clasă are un profesor angajat puternic în viaţa religioasă”.
Prelegerea a fost continuată de părintele Arsenie Boariu, stareț al Mănăstirii Lăpușna, care a vorbit despre isihasm. Din cuvântul sfinției sale, amintim una dintre învățături: ,,Prin rugăciunea isihastă, îți formezi o deprindere lăuntrică prin care să se risipească gândurile rele. Fiindcă, dacă-ți faci rânduială în minte, îți faci rânduială în viață; dacă nu-ți faci rânduiala în minte, nici în viață nu-ți faci. Întâi e gândul și după aceea sunt celelalte”.
Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frățească la care au luat parte toți cei prezenți.
Pr. Ovidiu-Dumitru Gliga