Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, duminică, 8 decembrie 2024, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Blaj Sfânta-Maria a găzduit un frumos concert de colinde. Bucuria Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost înnobilată prin prezența a 42 de studenți din municipiile Cluj-Napoca și Târgu Mureș, care alcătuiesc ceata de colindători cristalizată în această perioadă la Mănăstirea Oașa. Totodată, tinerii au oferit răspunsurile liturgice în cadrul Sfintei Liturghii.
La momentul pricesnei, interpretele de muzică populară Alexandra Băcilă și Daria Costea au adus vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, interpretând un minunat buchet de colinde tradiționale de pe Valea Târnavelor. La finalul slujbei, grupurile de tineri din Cluj-Napoca și Târgu Mureș au susținut un concert de colinde cu totul special, spre bucuria duhovnicească a credincioșilor prezenți. Prin acest moment artistic, tinerii au dorit să ofere omului contemporan o alternativă de viață frumoasă, bazată pe valorile creștine.
Pr. Ioan Rusan
Parohia Blaj Sfânta-Maria