Cinstitele moaște ale Sfintei și Dreptei Ana au fost venerate la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia

Pe data de 26 iulie a.c., la Catedrala Reîntregirii și a Încoronării, a fost adusă spre închinare racla cu un fragment din cinstitele moaște ale Sfintei și Dreptei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Delegația ce a însoțit racla cu cinstitele moaște a fost întâmpinată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, alături de un mare sobor de preoți și de mulțime de credincioși. În intervalul orar 17.00-24.00, peste 7.000 de credincioși s-au închinat cinstitelor moaște depuse spre venerare în Catedrala arhiepiscopală.

În după-amiaza zilei de miercuri, 26 iulie 2023, la Catedrala Reîntregirii și a Încoronării din Alba Iulia, a avut loc momentul solemn al primirii sfintelor moaște ale Sfintei și Dreptei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. La ora 16.00, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a întâmpinat delegația Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bologna care a însoțit racla cu un fragment din cinstitele moaște aduse de la Catedrala din Bologna. Ierarhul nostru, dimpreună cu membrii delegației Eparhiei Romano-Catolice din Italia și preacuvioșii părinți de la Mănăstirea Oașa și de la Schitul Găbud, a luat parte la procesiunea cu sfintele moaște în jurul Catedralei arhiepiscopale, alături de un impresionant număr de clerici și credincioși dreptslăvitori.

La finalul ceremoniei, cinstitul odor a fost așezat în locașul de cult, unde a rămas spre închinare până la ora 24.00. În cuvântul adresat celor prezenți în Catedrala Reîntregirii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a vorbit despre modelul de viețuire morală al Sfintei și Dreptei Ana, ca una care a născut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. La final, Arhipăstorul Alba Iuliei i-a îndemnat pe cei prezenți să acorde cuvenita cinstire Sfintei Ana prin imitarea virtuților mamei Preasfintei Fecioare Maria, respectiv credința în Mântuitorul Iisus Hristos, postul, rugăciunea neîncetată, smerenia, iubirea semenilor și încrederea totală în împlinirea rânduielii lui Dumnezeu. Totodată, Ierarhul nostru a mulțumit membrilor delegației Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bologna pentru bucuria prilejuită de prezența cinstitului odor în mijlocul credincioșilor din Eparhia Alba Iuliei.

În continuare, Mons. Juan Andres Caniato, membru al delegației care a însoțit cinstitele moaște ale Sfintei Ana, a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu pentru primirea călduroasă și pentru cuvântul de suflet adresat cu ocazia primirii sfintelor moaște. De asemenea, Mons. Juan Andres Caniato și-a exprimat bucuria deosebită prilejuită de prezența la Catedrala Reîntregirii, subliniind, în cuvinte alese, rolul spiritual și istoric deosebit îndeplinit în istoria poporului român de edificiul eclezial ridicat în inima Cetății Alba Iuliei în urmă cu mai bine de un secol.

Apoi, de la ora 17.00, a fost oficiată slujba Acatistului Sfintei și Dreptei Ana, urmată de slujba Vecerniei mari cu Litie. În tot acest timp și până la ora 24.00, peste 7.000 de credincioși din Arhiepiscopia Alba Iuliei, dar și din alte eparhii, s-au închinat cu evlavie cinstitelor moaște ale Sfintei și Dreptei Ana, depuse spre venerare în Catedrala Reîntregirii. La ora 24.00, delegația Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Bologna a plecat la Mănăstirea Oașa, unde a dus spre închinare fragmentul din moaștele Sfintei Ana. Prezența cinstitului odor a împodobit și înfrumusețat sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon (27 iulie), cel de-al doilea hram al așezământului monahal din protopopiatul Sebeș.

Share