În urma inundațiilor masive din județele Covasna și Harghita, dar și din alte zone ale țării, Patriarhia Română se alătură autorităților centrale și județene în efortul de sprijinire a persoanelor care trec prin momente de grea încercare.
Astfel, sinistrații din județele Covasna și Harghita vor primi un sprijin financiar în valoare de 100.000 de lei, din Fondul Ajută cu bucurie al Administrației Patriarhale, sumă care va fi virată în contul Episcopiei Covasnei și Harghitei, eparhie în care se află localitățile care au suferit cel mai mult din cauza inundațiilor.
De asemenea, facem un apel către clericii și credincioșii din toate eparhiile să ofere sprijin moral și material sinistraților, atât prin rugăciune, cât și prin colectarea de ajutoare financiare și alimente neperisabile.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Foto credit: Basilica.ro