Comunitatea credincioșilor din cartierul târgumureșean Dâmbu Pietros și-a sărbătorit ocrotitorii

Duminică, 21 mai 2023, credincioșii ortodocși din cartierul târgumureșean Dâmbu Pietros și-au sărbătorit ocrotitorii, cinstindu-i în mod deosebit pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena, care, împreună cu Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, ocrotesc biserica și pe credincioșii din cartier.

Pentru solemnitatea sărbătorii au participat la Sfânta Liturghie preoți invitați care au întregit soborul preoțesc al bisericii, iar răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un cvartet format din tineri teologi care au înfrumusețat cântarea liturgică. Mai mult decât atât, prezența tinerilor teologi s-a datorat și faptului că ne aflăm în „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”, realizându-se în acest fel un schimb de experiență cu cei mai în vârstă, membrii corului bisericii din Dâmbu.

De asemenea, doamna Leontina Pop, membră a Ansamblului „Mureșul”, o îndrăgită interpretă a târgumureșenilor, a îmbogățit și întregit sărbătoarea hramului cu interpretarea câtorva pricesne care au înălțat sufletește pe cei prezenți. Râvna, credința și răbdarea credincioșilor participanți la slujbă au fost răsplătite prin grija celor trei consilii parohiale care au împărțit pachete tuturor celor prezenți.

La final, preoții parohi au mulțumit preoților invitați pentru împreuna-slujire, tinerilor teologi pentru cântare, doamnei Leontina Pop pentru interpretare, membrilor consiliilor parohiale pentru implicare și tuturor credincioșilor pentru participare, urând în același timp celor ce poartă numele Sfinților Împărați Constantin și Elena un sincer „La mulți ani” și invocând asupra tuturor ocrotirea sfinților sărbătoriți.

Preot paroh Nicolae Ludușan
Preot paroh Mircea Ungur
Preot paroh Cosmin Maftei

Share