Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, duminică, 10 decembrie 2023, biserica „Buna Vestire” – Catedrala mică din Târgu Mureș a găzduit un înălțător concert de colinde. După slujba Vecerniei (la care au oferit răspunsurile liturgice elevii seminariști), au vestit bucuria Nașterii Mântuitorului Corul „Apulum” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia, coordonat de pr. prof. dr. Nicolae Topîrcean, și Corul preoțesc „Laudate Dominum” al Protopopiatului Ortodox Târgu Mureș, coordonat de pr. Călin Șipoș.
Concertul a cuprins un repertoriu generos, conținând o suită de colinde românești prelucrate de cunoscuții compozitori Paul Constantinescu, Gheorghe Danga și Nicolae Lungu. Armoniile celeste împletite cu bogatul mesaj duhovnicesc al colindelor străbune au atins inimile credincioșilor prezenți în număr mare în sfântul locaș. Evenimentul a fost organizat prin implicarea directă a părintelui protopop Răzvan Șulea, precum și a clericilor slujitori de la Catedrala mică: preoții Călin Budai, Călin Șipoș și Benone Scrob.