În data de 11 decembrie 2024, când Biserica noastră prăznuiește pe Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul și Luca cel Nou, în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Poiana Vadului, protopopiatul Câmpeni, s-a desfășurat un concert de colinde. Începând cu ora 15.00, în locașul de închinare s-au reunit aproximativ 300 de elevi ai școlilor din zona Munților Apuseni pentru a colinda. Această reuniune a fost organizată de Parohia Ortodoxă Poiana Vadului, în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Câmpeni și Inspectoratul școlar Județean Alba.
Evenimentul a debutat cu un moment de rugăciune, după care părintele Andrei Bâldea, protoiereu al protopopiatului Câmpeni, a rostit un cuvânt duhovnicesc în care a reliefat frumusețea și importanța colindelor în viața bisericească și în viața creștinului. În continuare, în calitate de gazdă, am rostit un cuvânt de bun-venit colindătorilor, după care prof. Alin Bar, responsabil cerc pedagogic al profesorilor de Religie, a prezentat grupurile de colindători.
Au încântat inimile celor prezenți elevii de la mai multe școli: Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud; Liceul Tehnologic Silvic Câmpeni; Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” din Baia de Arieș; Colegiul Național „Avram Iancu” din Câmpeni; Liceul Tehnologic „Țara Moților” din Albac; Școala Gimnazială Horea; Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Abrud; Școala Gimnazială Ciuruleasa; Școala Gimnazială „Simion Balint” din Roșia Montană; Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Avram Iancu; Școala Gimnazială „Simion Pantea” din Sălciua; Școala Gimnazială Vadu Moților; Școala Gimnazială Scărișoara; Școala Gimnazială Câmpeni; Școala Gimnazială „Emil Racoviță” din Gârda de Sus; Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” din Bistra; Grădinița Poiana Vadului și Școala Gimnazială „Prof. univ. dr. Gheorghe Beleiu” din Poiana Vadului.
Evenimentul a fost o binecuvântare atât pentru participanți, cât și pentru comunitatea din Poiana Vadului, credincioșii prezenți exprimându-și recunoștința față de numărul impresionant de colindători prin cuvintele „Bucuroși de oaspeți!”. Dorim ca, pe această cale, să aducem mulțumiri tuturor cadrelor didactice care i-au pregătit și coordonat pe elevi, tinerilor artiști care au bucurat nespus inimile noastre, dar și enoriașilor care au făcut posibilă desfășurarea acestui concert de colinde.
Pr. paroh Cosmin Nicolae Țârc